Ședințele la psiholog, moft sau necesitate?

În ultima perioadă am cunoscut din ce în ce mai multe persoane care suferă de anxietate, atacuri de panică, depresii. Dacă le vorbești despre psiholog, încep să te evite. A merge la psiholog nu înseamnă că ești nebun și nici nu trebuie să fie o rușine. Nu este un moft, ci este o necesitate. Problemele netratate evoluează, uneori, nasol.

Pentru a ajunge la psihoterapie îți trebuie curaj să recunoști că ai o problemă. Acesta este primul pas. Apoi să fii pregătit să plângi căci el îți scoate din subconștient ceea ce ai înregistrat cu mult timp în urmă și ți-a provocat suferințe. Din punctul meu de vedere, vizita la psiholog trebuie completată cu spovedania, dar nu poți recomanda spovedanie celor care se consideră atei.

În Germania, de exemplu, vizita la psiholog face parte din rutina zilnică. Pentru orice chichiță trebuie să își întrebe psihologul mai întâi. Nici chiar așa, ăsta deja e moft. Dar atunci când ai o problemă și o ignori, e ca și cum medicul ți-a spus că trebuie să îți scoată apendicele iar tu îi spui că nu are dreptate și pleci.

Tu consideri necesară vizita la psiholog?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s