Ce trebuie să știi înainte să închiriezi o locuință? Peripeții demne de povestit nepoților (II)

Povesteam aici despre aventura mea cu gazdele pe la care am locuit și încă mă amuză situația de atunci.

Cum spuneam și în articolul anterior, prima chirie nu se uită niciodată…sau nu o voi uita eu. După terminarea clasei a 11-a, m-am aventurat să închiriez primul apartament alături de o amică, devenind mai apoi una dintre cele mai bune prietene. Pe vremea aia nu știam la ce să mă aștept, mă gândeam doar că, din moment ce nu ai proprietarul lângă tine să te toace zilnic la cap, totul decurge normal și frumos. Prima dată am văzut apartamentul în ziua în care am ajuns cu bagajele la ușă. Știam doar că era nevoie să vin cu un dulap de acasă, că sunt 2 camere, că într-una voi locui cu prietena mea și că în cealaltă mai era cazată o fată. Ajunsă acolo, am constatat că mobila din bucătărie era extrem de veche, că baia arăta jalnic iar camera noastră arăta ca un pod bântuit. Ne-am pus pe curățenie, prietena mea și-a cumpărat un pat pentru că nu puteau dormi două persoane pe canapeaua împuțită și încet, încet, ne-am acomodat.

Totul decurgea frumos, eram bucuroase că am ales să stăm cu chirie, ne înțelegeam bine toate trei, am făcut primii noștri cartofi prăjiți (de care am fugit, închizând ușa după noi, în momentul în care uleiul a început să sară) și eram în sfârșit liniștite. Liniștea a durat până în momentul în care ne-au oprit vecinii să ne certe că am ținut petrecere și nu am vrut să deschidem ușa poliției (petrecerea a fost în lipsa noastră). Apoi am observat că se adunau datorii uriașe la întreținere, deși noi (credeam că) plăteam. S-a dus distracția când au început să ne dispară haine și bijuterii. Atunci am constatat că draga noastră colegă de apartament nu strângea banii de întreținere ca să plătească pe scară, ci să îi dea cămătarilor.  Nu dispăreau lucrurile din senin, ci le folosea ea. Am ajuns la un moment dat mai repede și colega era îmbrăcată cu bluza mea preferată. Altădată, ajungeam acasă obosite și în bucătărie își făceau de cap indivizi dubioși care se prezentau ca ” Toto cămătarul”. Aveau cuțite la ei dar se considerau inofensivi. Un an așa am locuit. Cu frică. La final am terminat în relații relativ bune, în sensul că noi am trecut peste.

A doua chirie a fost la Timișoara, când am venit la facultate la Arte. M-am mutat cu un foarte bun prieten și coleg de liceu, alături de o amică, într-un apartament cu 3 camere. Din nou aceeași greșală: nu știam cum arată apartamentul în care urma să ne cazăm. Ajunși aici, totul părea ok. Ne-am împărțit camerele, care nu erau nasoale neapărat, dar aveau mobilă veche. Prima chestie dubioasă a fost în momentul în care mi s-a spus să nu mă ating de comoda de la mine din cameră care, oricum, era închisă cu lacăt. În primele două săptămâni a fost liniște până într-o sâmbătă când, pe la 7-8 dimineața, m-a trezit o bătaie puternică în ușă: era proprietarul. I-am deschis și a intrat nervos, prima dată la mine în cameră. M-a luat la întrebări că de ce nu i-am deschis mai repede și de ce dorm atât. De ce nu este patul făcut și de ce nu sunt hainele din dulap aranjate mai frumos.De ce nu ne-am apucat încă de curățenie și unde sunt restul colegilor. Nu a așteptat niciun răspuns, a intrat direct peste a doua victimă: colegul meu, coleg care a sărit ca ars din pat și care s-a simțit rușinat de faptul că era în chiloți și toată casa+1 eram la el în cameră. Era luat la întrebări, dar nu apuca să răspundă. Cu ochii ieșiți din orbite de somn, căuta o soluție rapidă să își acopere goliciunea. După ce moșu’ a luat casa la puricat, nu a mai vorbit cu noi. A luat mătura și a început să măture peste tot și în gol după care a plecat spunându-ne că este cu ochii pe noi.

Nu a trecut mult și colega noastră ne-a rugat să îl primim două săptămâni pe prietenul ei, gratis, până își găsea job. A venit băiatul, un rocker cu părul luung, aproape că îi invidiam pletele, dar nu ne deranja stilul său, pentru că ni s-a părut un tip de treabă. Prima săptămână cu noul coleg a fost foarte faină. După o săptămână, însă, treaba a început să se împută. La propriu! Băiatul nu se spăla, iar pletele alea faine pe care le invidiam erau unse și miroseau. Nici a doua săptămână nu s-a spălat. Atunci i-am zis colegei, mai pe ascuns așa, să îi facă băiatului o baie că nu ne supăram dacă folosea apa, plăteam noi, nu era problemă. Oricum ne gândeam că era pe picior de plecare și nu mai înduram mult, dar am aflat că nu își găsise job (pentru că nu căutase) și că urma să mai stea o perioadă nedeterminată. Și uite așa au început problemele. Moșu venea la control, băiatul fugea sub pat. La un moment dat am ajuns de la facultate extrem de obosiți după 9 ore. Surpriză! nu mai aveam vase curate și nu le murdăriserăm noi, iar colegul cu plete lipsea de acasă și nu pentru că ar fi fost la job sau la facultate…Era la frecat de mentă. Așa că le-am spălat, dar povestea se repeta. Am decis să măncăm în oraș și să îl lăsăm să le spele singur. Din momentul ăla s-a împuțit treaba împuțită. Individul mă lua pe mine la întrebări că de ce nu spăl după el.

Într-un weekend, după ce ne-am întors de acasă, am găsit apartamentul schimbat, mobila mutată, mie îmi lipseau lucruri iar colegului (fără plete) i se parolase propriul calculator. Nu a trecut o oră și a venit proprietarul supărat foc că în apartamentul lui se dăduse o petrecere cu rockeri și fusese scandal pe scară din cauza asta. A intrat peste petrecăreți și nu a recunoscut nici măcar un om. I-a dat afară cu poliția și i-a luat o zi să facă ordine, ajutat fiind de nepoata care locuia lângă noi și care îi raporta orice mișcare. Ne-a dat afară, spunându-ne că de când ne-am mutat a văzut nepoata lui pe vizor că la noi vin prieteni în vizită, mai ales băieți (!!) și că dumnealui nu acceptă pe altcineva în casă în afara chiriașilor, nici măcar vizitele prietenilor. În plus, petrecerea a umplut paharul. Aici avea dreptate, cu petrecerea.

Așa că ne-am mutat la următorul apartament (fără individul vinovat și fără colegă) făcând aceleași greșeli: camera mea nu avea mobilă, ploua în casă și ni se puneau mereu cheltuieli în plus. Toate pierderile erau la noi. Dar am supraviețuit, ca mai apoi să mă mut cu soțul meu, într-un apartament superb, într-o zonă superbă unde locuim și acum, de aproape 5 ani. Aici am avut un singur incident cu o vecină care ne-a acuzat că scoatem pisica să urineze pe scară (pisica nu iasă din casă și nu își face nevoile ca un câine), dar am făcut pace cu dânsa și trăim fericiți. Și un alt incident, când am găsit urme de rangă la geam, ale unor hoți care nu au putut intra din pricina termopanelor anti-furt.

Ce trebuie să știi înainte să închiriezi o locuință?

1. Alege-ți cu cap colegii de apartament. Preferabil să fie prieteni apropiați.

2. Dacă apelezi la o agenție, plătești foarte mult, dar poți găsi proprietari mai ok.

3. Când găsești pe net o locuință care ți se potrivește, întotdeauna să mergi să o vezi înainte. Să te interesezi dacă cei care au locuit înaintea ta acolo au achitat toate datoriile, să te interesezi de costurile reale la întreținere (în special iarna), să îl întrebi pe proprietar care sunt regulile casei.

4. Dacă ai posibilitatea, alege o locuință cu centrală termică. Reduce mult din cheltuieli, mai ales iarna.

5. Schimbă capacul de la toaletă. Sună aiurea, dar unii chiar nu fac asta.

6. Caută apartament în blocuri cu cel mult 5 etaje. Costurile la întreținere sunt mai mici.

7. Fii atent la cheltuielile care îți vin. Unii administratori încearcă să fraierească studenții/ chiriașii punându-i să plătească pierderile comune.

8. Fii politicos cu vecinii, respectă-i, respectă orele de odihnă de pe scară și vei avea de câștigat.

9. Plătește datoriile la timp.

10. Nu alege locuințele de la ultimul etaj.

11. Dacă ai mașină, interesează-te dacă zona se indundă când plouă. Știu că sună aiurea, dar prima noastră mașină așa am pierdut-o: în apă, inundată.

12. Dacă ai găsit un apartament la parter, asigură-te că sunt geamuri anti-furt.

Tu ai avut astfel de experiențe? Ai prefera să stai singur(ă) cu chirie sau să mai ai colegi de apartament?

Sursa ilustrație hoț