Diverse

Experiența primului job și grandiosul salariu

Experiența primului job nu se uită niciodată, e mai ceva ca prima iubire. Îl cauți, îl găsești, ți se pare perfect și nu te mai interesează nimic. Cum dragostea e oarbă, nu observi din prima că ești exploatat pentru un slab și nemâncat salariu, ci ești plin de energie, gata să faci fața provocărilor. Asta până la primul weekend în care ești nevoit să lucrezi deși ar trebui să fii la film cu prietenii. Mă regăsesc aici, dar la al doilea job.

Primele mele proiecte de design au fost prin 2008 când am cunoscut un DJ din Cluj care avea nevoie de ceva grafică pentru party-uri. Eu lucrasem până atunci doar temele pentru facultate (postere, flyere & stuff) și nu credeam că o să mă ia în serios noul meu amic. I-am făcut, i-a plăcut, a printat și lucrările mele erau prin tot orașul la festivalul Delahoya, spre surprinderea mea. De atunci am mai tot făcut mărunțișuri din astea, dar nu cred că se pun ca primul job. Le trecem la grupa pregătitoare.

Primul job l-am găsit în 2010 pe un forum unde un programator anunța că avea nevoie de un designer cu care să lucreze. El era în Baia Mare, eu la Timișoara. I-am lăsat un mesaj privat în care mă lăudam cât de talentată sunt. La o zi după, m-a căutat și interviul s-a desfășurat la telefon. M-a întrebat de studii, m-a întrebat de pasiuni și mi-a spus că vrea un web designer. Eu m-am prefăcut că știu bine web design (să nu faci ca mine) și atunci a decis să colaborăm de la distanță pe partea de design deși aveam în portofoliu doar 2 templateuri făcute ca temă la facultate. Am primit imediat brieful, era un site de travel. Mi-a luat două zile dar am reușit. M-a ajutat puțin și soțul, pe atunci iubit, și a ieșit ok. Eram mulțumită, era mulțumit și el ,dar mai ales clientul. Aici vezi proiectul. Înainte să exclami cât e de oribil, nu uita că era primul meu web site. După asta au urmat o groază de siteuri și mi-am dat seama că îmi plăcea enorm acest domeniu. Așteptam cu sufletul la gură următorul proiect pentru că îl simțeam ca pe o nouă provocare. Șeful, dacă îl pot numi așa, era un băiat foarte ok, ne înțelegeam bine, învățam din ce în ce mai mult de la el și sincer, mi-a părut tare rău să întrerupem colaborarea, dar primisem o ofertă mai bănoasă. Am rămas în relații bune, mai ținem legătura pe facebook din când în când. Apropo de bani, nu ți-am spus ce salariu aveam, nu? Intenționat, ca să te țin în suspans. Ok, spun: 400 Ron. Și culmea, eram fericită. Eram fericită pentru că erau ai mei. Munciți de mine. Este o senzație faină să ai banii tăi, fie ei și de buzunar.

Cum a fost primul tău job? În ce domeniu? Lasă-mi un comentariu și povestește. Sunt mai curioasă de fel.

2 thoughts on “Experiența primului job și grandiosul salariu”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s