funny stuff

Cu salteaua în spate

Era o zi superbă de mai, abia mă mutasem într-un nou apartament, eram de doar șapte luni în Timișoara și aveam încredere în orice magazin de saltele din oraș.

După nopți nedormite, durerile de spate se accentuau, prin urmare am decis să cumpăr o nouă saltea. Am căutat pe net info despre magazinele de saltele din Timișoara și am ales să dau o fugă alături de soțul meu, prietenul pe atunci, la cel de lângă gară. Criteriul de selecție a fost distanța. Am intrat în magazin. Un cap mare, cu ochelari și părul creț, ne-a întâmpinat vesel. Restul corpului nu se vedea de saltele. Am spus că am intrat în magazin? Scuze! doream să spun că am rămas în pragul ușii, pentru că nu aveai pe unde să înaintezi. Ne-a pus să mângâiem saltelele din preajma noastră și să ne alegem una. Apoi ne-a promis ca bonus transportul gratuit. Cu gândul la bonusul primit am ales un model și ne-a comunicat că va ajunge în câteva zile la noi acasă. Au trecut două săptămâni și eram nerăbdătoare să vină, până într-o dimineață când am primit telefonul mult așteptat:

– Bună ziua, vă sun în legătură cu o saltea pe care a-ți comandat-o. Haideți jos după ea.

– Bună ziua… să vin până jos să o iau? (locuiam la etajul 4) Cum să vin eu după ea? Nu o aduceți dvs?

– Domnișoară, nu am timp de stat, am comenzi. O las în stradă și veniți când vreți.

Am coborât repede, în pijamale, crezând că individul era la scară. Am rămas șocată din două motive: 1. nu era chiar la scară și 2. salteaua mea era adusă cu un taxi…Domnul șofer mi-a făcut semn să traversez și mi-a aruncat-o în brațe apoi a plecat în treaba lui, nereușind să îl înduplec să mă ajute măcar să traversez. Prin urmare am rămas blocată între stradă și linia de tramvai, pe un loc îngust, în pijama, cu ditai salteaua de 2 persoane în spate și fără telefon la mine. Nu mă puteam mișca, deci nu puteam traversa, prin urmare nu aveam cum să ajung acasă. Care crezi că a fost primul gând din momentul în care m-am văzut în situația respectivă? să fac un drum până la ei la magazin și să le dau cu ea în cap, dacă fizic aș fi putut face asemenea măgărie. Am renunțat la gând și am încercat să găsesc o soluție. Cum nu prea aveam opțiuni, am început să rag către geamul de acasă, în speranța că mă auzea colegul de apartament. Nu m-a auzit pentru că asculta muzică. Partea bună e că și-a amintit că lipseam de 30 minute și i-a dat în gând să se uite pe geam. Menționez că el nu știa de ce am plecat eu ”un minut până jos la scară”, în graba aia nu i-am mai zis detalii și nici nu m-am gândit să îl chem să mă ajute pentru că eram convinsă că o va face „curierul”. Prima lui reacție a fost să râdă, dar i-a trecut când l-am pus să o care. A durat o veșnicie până am urcat cu ea la etajul 4 pentru că era imposibil de dus.

Tu ai trecut prin astfel de experiențe?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s