Diverse

Pe vremea mea…

Am copilărit la bunici. Am mâncat clei de pe copaci și fructe cu viermi. Am savurat cea mai bună mămăligă cu brânză, pâine cu untură, pâine cu zahăr.  Am alergat prin soare la 40 de grade, am fost la furat de porumbi din care ne făceam păpuși, am fost la furat de corcodușe pe care le mâncam cu sare, am înmormântat berzele pe care le găseam moarte. Copilăria mea a fost ca o poveste captivantă dintr-o carte pentru copii.

Nu am nici treizeci de ani, dar vorbesc ca o bunică, deși mă simt încă un copil. În fiecare vară revin la țară pentru că îmi este cel mai drag loc cu cei mai dragi oameni: bunicii. Dar lucrurile au evoluat, au fost necesari doar câțiva ani pentru ca totul să se dea peste cap.Toți copiii stau în casă și vorbesc între ei pe Facebook. Sau se joacă în rețea. Nu mai are cine să scrie povestea de la țară. Nici lumea nu mai e la fel. Nu le mai plac lucrurile simple, altfel nu îmi explic de unde orgoliul de a avea cea mai impunătoare vilă. Nu mai ies ”la taină”. Nu mai petrec timp unii cu alții. Nu mai fac pâine (cu câteva excepții). Cumpără mezeluri. Au ars costumele populare (am reușit să salvez două fuste din catifea, brodate manual, vechi de peste 100 de ani).

Pe vremea mea, la bunici era locul în care mă întâlneam cu toate personajele din povești. Un Disneyland fără semne oculte. Aveam cel puțin 30 de prieteni. Unii de aici, alții veniți doar în vacanțe. Vara, pe timpul zilei, stam la umbra dudului de la colț și așteptam cu nerăbdare să treacă „ăla cu înghețata”. Era un nene simpatic, de etnie rromă, a cărui soție făcea cea mai bună înghețată. Pe la orele amezii se plimba cu căruța prin comună, căruță în care avea 2 butoaie mari cu deliciosul desert. În fiecare zi altă aromă. Era înghețată făcută în casă, fără pic de chimicale. Costa 50 de bani sau 2 ouă. Mâncam cu poftă. Apoi ne jucam tot felul de jocuri, în timp ce mai culegeam câteva dude drept gustare. Eu eram Sailor Moon. Pe bune!

Nu voi uita niciodată serile de vară cu lună plină și cer acoperit de stele. Ne strângeam toți într-un loc și nu mai plecam până la 2-3, asta pentru că veneau mamele sau bunicile după noi să ne strângă acasă. Făceam foc, ne băteam cu apă, jucam fotbal. Eu aveam mereu idei noi de farse sau jocuri. Îmi aduc aminte când i-am legat unui prieten bicicleta de gard cu un elastic. A vrut să plece și și-a dat seama că mergea din ce în ce mai greu așa că a dat drumul bicicletei și rău a făcut… Altui prieten i-a căzut din ”întâmplare” o găleată cu apă în cap. Altă prietenă s-a speriat de păpușa plină de sânge (bulion) care a căzut din copac. Spuneam povești de groază la lumina lunii. Urlam apoi atât de tare încât trezeam vecinii.

Pe la 14 ani am început să mergem la discotecă. Erau 3 în comună. Una era de zi și două de noapte. Cea mai nouă avea și ștrand. Mergeam 4 km dus/ 4 km întors pe jos. Nu ne era frică de câini, nu ne era frică de aproape nimic. Nu era lumină pe stradă, doar umbrele pomilor încărcați cu fructe ne mai speriau din când în când. Mergeam în beznă. Eram împreună, cei mai buni prieteni. Nu prea vedeam tipi beți în discotecă, toți mergeau să danseze și să socializeze. Majoritatea tinerilor mă cunoșteau pe acolo, căci bunicul meu le era profesor de mate, prin urmare, nu se lua nimeni de noi. Când nu mergeam la discotecă, făceam petreceri la poartă, cu casetofon, suc, salată de roșii și instalație de brad. În weekend cuceream plaja de la Calafat. Din când în când mai mergeam la vie la furat de struguri. Știi, parcă sunt mai buni ai vecinului. De fiecare dată când se termina vacanța și trebuia să plec acasă, plângeam cu lacrimi de crocodil.

Iarna era la fel de frumos, chiar dacă nu mai veneau atât de mulți prieteni. Mirosul focului din sobă, gustul bomboanelor de zahăr ars, bradul imens adus de la munte și sunetul clopoțeilor cu care se juca pisica pe la 5 dimineața, încă îmi sunt proaspete în minte. Tot aici, la bunici, l-am cunoscut pentru prima dată pe Moș Crăciun. A venit la mine cu o barbă fake de calitate proastă, cu un sac roșu, învechit, dar plin de cadouri. Am fugit de el pe motiv că avea pulover de lână și păr pe mâini.

Nici primăvara nu era mai prejos. Stam la slujba de Înviere de la 22 până la 5 dimineața sau, uneori, mai fugeam până la discotecă între rugăciuni. Apoi, în prima zi de Paști era obiceiul să se împartă. Adică, fiecare familie făcea pâinici mici, rotunde, și le împărțeau vecinilor, rudelor și prietenilor, alături de ouă roșii, cozonac, prăjituri, vin sau țuică și fructe de sezon cine avea. Cele mai importante persoane din familie (adică eu) primeau și un ulcior din lut, cireșe sau vișine și un prosop. Înainte să fie împărțite bucatele se sfințeau cu tămâie. Oamenii se îmbrăcau de sărbătoare și timp de 4 zile erau tot într-o petrecere. Seara ieșau la taină. Adică se adunau vecinii la povești la poartă. Ei erau Antena 3 de atunci.

În comuna în care locuiesc bunicii mei am fost la cele mai lungi nunți. Începeau de joia și se terminau marțea. Nu ratam ocazia de a mă da în spectacol și mai cântam pe la unu, pe la altul. Mai recitam câte o poezie. Mai furam pantofii miresicilor. Găseam noi ceva de făcut. Tot aici, am fost la cele mai ciudate înmormântări. Am cărat coroanele de flori alături de ceilalți copii, am păzit mortu, am ținut mortu de mână, am tămâiat la cimitir. Tot ce era mai ciudat de făcut pica pe umerii copiilor, căci erau puri și astfel ajungea omul în Rai. La cimitir nu aveam voie să vorbim să nu se transforme mortul în strigoi. Nu ne speriau lucrurile astea, ba chiar ne consideram importanți când eram puși în astfel de situații.

În doar câțiva ani (să fie 7-8) au dispărut tradițiile, au dispărut obiceiurile. Se mai împarte și azi, dar nu mai stă nimeni să coacă prăjituri. Totul se cumpără și totul se face fără acea bucurie. Copiii din comună nu mai ies la joacă sau la povești. Nu mai sunt prieteni unii cu alții. Stau toată ziua în casă și vorbesc pe telefon sau pe rețelele de socializare. Nu mai fac niciun efort, nici măcar nu mai scot apă din fântână. Ei, oricum nu mai pot să scoată, acum au robinet.

Din nefericire generația de acum nu va mai putea aprecia micile bucurii ale vieții. Și mă refer la generație în general, chiar dacă o să mă contrazici. Sunt studii care arată că TV și jocurile pe calculator te fac un fel de legumă. Acum studiez o carte pe tema asta, a unor renumiți cercetători, carte în care îți explică foarte clar ce se întâmplă cu creierul tău în momentul în care te uiți la TV. După ce termin de citit voi face un articol. Poate.

PS: în poză este pâine de casă, prospăt scoasă din cuptor. Este făcută de o vecină care mă iubește mult și care profită de fiecare ocazi când vin pe la bunici să mă răsfețe.

Spune-mi, pe vremea ta cum era?

10 thoughts on “Pe vremea mea…”

  1. Citind articolul tău mă gândesc că trebuie să avem cam aceeași vârstă, pentru că mă regasesc în multe dintre cele descrise.O singură data nu ne-a luat mamaie la sapă. Și-n ziua aia aproape am ars casa încercând să facem mămăligă.Mai sunt și-n ziua de azi copii cum eram noi. Am văzut chiar zilele trecute fete de 9, 10 ani cocoțate pe bătătorul de covoare. Iar parculețul din fața blocului e mereu plin de gălăgioși când vin de la birou. Iar bunicuța de la parter se roagă uneori de cei mici să intre-n casă, ca e de mult beznă afară. Cred că mai depinde și de ce-i încurajează cei mari să facă.

    Apreciază

  2. Eu sunt ceva mai batran , acus ies la pensie maica :)) Am prins si vremurile comuniste. Nu e neaparat legat de vacanta la tara la strabunici dar imi aduc aminte cu nostalgie cumva de vremurile cand stateam la coada la alimentara cu bunicu. Cand se dadea ceva era intotdeauna coada si nu era mare lucru, banane, portocale, asa ceva. Pentru adulti era frustrant poate dar cum eram copil si aveam timp destul stateam cu placere cu bunicu, el imi mai povestea diverse lucruri interesante si cand ne vedea randul primeam cat pentru 2 persoane ca eram si eu o persoana la vreo 6 ani asa :). Din cand in cand mai aveam parte si de o seara magica la lumina lampii de petrol pentru ca deh , economie …. Filme si din astea nu erau dar aveam ceva diapozitive pe care le proiecta bunicu pe perete si in care erau povesti romanesti, stiu si acuma una cu Pacala care la sfarsit a luat-o pe carari de munte. Ma gandesc acuma daca de atunci mi s-a pus pata pe cararile de munte :). Pe la strabunici pe la tara nu prea aveam multi prieteni ca n-am fost niciodata foarte sociabil si nici nu erau copii la noi pe ulita. Aveam doar un singur vecin cu care cutreieram campul pe la rezervatia naturala de la Satchinez si ne exploram sa vedem ce pasari si din astea mai gasim. Tot impreuna faceam si diverse boacane …. Singura mare problema de care imi aduc aminte e ca la focul de soba reactionam rau din cauza astmului asa ca aia nu prea era asa motiv de bucurie :). Pe la pranz stiu ca se facea foarte cald dar nu era nici un stres pentru ca in casa de pamant batut cu ziduri groase erau vreo 22 de grade desi erau 35 afara, toate fara aer conditionat.

    Apreciază

    1. Marius, bătrân ești de la 98 de ani în sus, da? 🙂 Imi place mult povestea ta, sa stii ca uneori mai stam si eu la lumina lampii. Desi nu am prins perioada comunismului, sunt curioasa de cum se petreceau lucrurile pe atunci.

      Apreciază

  3. Am ras copios la citirea acestui articol, foarte reusit, bravo! 😀 Eu sunt nascuta in ’89 si am prins cam aceleasi distractii ca si tine, doar ca nu includ aici mersul la tara (nu puteam sta la bunici pentru ca-mi apareau blande/bube), si nici la inmormantari nu mergeam, pentru ca si-n prezent mi-e frica de mort. Dar mergeam la baieram ( asa se numea pe vremea mea :)) ), stateam pe strada cu copiii in vacantele de vara si ne jucam tot felul de jocuri, ieseam cu juma’ de paine cu salam si banza la scara, mancam ingheata vafe si era delicioasa, ma dadeam cu rolele pana nu mai puteam sa merg de oboseala, ne jucam "de-an’ scoala", eram fascinata de indigo si cred ca lista ar putea continua. Frumoase vremuri. 🙂

    Apreciază

    1. Da, se pare că suntem din aceeași generație. Eu sunt din 88. Să știi că și mie îmi mai ieșau ”broboane” (blânde) la țară dar mă ungea bunica mea cu oțet și treceau. Cu toate astea, puțeam două zile :))
      Pâine cu salam zici? ho hoo, cunosc, cunosc! Dar pâinea cu margarină nu îți spune nimic? :)) Cât despre jocuri, nu imi amintesc de acest/acel indigo..

      Apreciază

      1. Nu nu, indigo nu e joc, ci chestia aia care se pune intre colile de scris pentru a duplica. 😀 Hmm..margarina nu prea mancam, nici in prezent nu-mi place. Dar salam, branza si rosii da, nici nu faceam sendvis cu altceva. :)) Si cel mai bun era cel mancat afara, la scara, in casa parca n-avea acelasi gust. :))

        Apreciază

  4. Eu sunt nascut dupa ’90, insa am prins si eu o mica bucata din copilaria acelor ani. Ma regasesc si eu in unele dintre secventele descrise de tine si de multe ori simt asa ca o emotie amintindu-mi de copilarie.
    Sunt de parere ca am fost ultima generatie de copii care chiar au trait momente minunate pe la bunici. Acolo erau altfel si prietenii si erai debransat total de ce tine de oras si blocuri comuniste. Cand veneau parintii dupa tine sa te duca acasa incepea recitalul de plansete si nu te puteai desprinde de bunicii care nu-ti puneau atatea restrictii si lasau dupa tine. Chiar era frumos si as da orice sa mai retraiesc momentele acelea.
    Imi lipsesc acele zile cand nu ma mai dadeam dus acasa, mancam repede si pe furis si iar mergeam afara. Atunci era la cool ca poti merge la scaldat, disco, ca ai colectia de masini de la guma Turbo.. si asa mai departe.
    Acum uitandu-ma la copiii din ziua de azi, vad doar niste pustani de bani gata care nu le vor putea povestii copiilor lor despre ce copilarie au avut. Eventual le vor povesti cum umblau cu smartphone-ul in mana in fata scarii dupa Pikachu..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s