Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti!

Acum 5 ani am descoperit ASAT (Asociația Pentru Sustinerea Agriculturii Țărănești) și de atunci, săptămânal, din martie-aprilie până în noiembrie, mă bucur de cele mai gustoase fructe, legume și produse locale netratate.

ASAT este primul demers de succes de agricultură susținută de comunitate din România. ASAT promovează parteneriatele de solidaritate între consumatori din orașe și mici agricultori din satele din apropiere (pe o rază de cca 50 de km). Cu alte cuvinte, parteneriatele solidare între orășenii conștienți de diminuarea continuă a alternativelor de alimentație sănătoasă și țăranii care fac agricultură organică.

Detalii despre tot ce înseamnă ASAT și despre cum decurg lucrurile poți vedea în filmuletul pe care il las pentru final. Merită să îl vezi pe tot și nu pentru că apar și eu 🙂 ci ca să te convingi că merită să mânânci sănătos și că ai de unde.

În mare, țin să menționez că se leagă o frumoasă prietenie între producători și consumatori. Nu este ca la piață unde mergi, cumperi și pleci. Este ca într-o familie, unde vii, stai la povești, ajuți producătorul dacă te înscrii ca voluntar, socializezi cu ceilalți consumatori. Anual se organizează vizite la el acasă unde poți pune osul la treabă dacă ai chef sau poți admira grădina cu mâinile încrucișate și ochi uimiți, dar este și locul unde te bucuri de cea mai bună mâncare. Pe lângă producătorii de legume, mai sunt și cei care aduc fructe, miere, siropuri, brânză, toate produsele fiind NATURALE, netratate chimic și fără E-uri.

Prin decembrie tu închei contractul direct cu producătorul pe care îl alegi și îi plătești lui suma lunară. Noi dăm cam 150 ron pe lună. Ce se cultivă pe parcursul anului următor se stabilește de comun acord la ședințele organizate după încheierea anului actual de distribuție. Îți las poze cu ce primim în coș săptămână de dăptămână.

Mai spun un lucru și gata! Aceste parteneriate se pot dezvolta oriunde în țară si ar fi ideal să întâmple așa, pentru susținerea agriculturii țărănești de la noi dar și pentru burticile noastre care preferă o roșie naturală, cu conținut ridicat de licopen, ce te ferește de bolile alea nenorcite.

Linkuri:

  • Pomăria Bădăcin ne aduce cele mai bune fructe (în curs de certificare BIO).
  • Curtea culorilor ne răsfață cu brânzeturi după rețete italiene.
  • Marcel Haș, producătorul căruia îi vom rămâne fideli.
  • Domnul Bakoș Alexandru care ne aduce cele mai gustoase siropuri naturale, salată de vinete, gemuri și ketchup.
  • ASAT

Spune-mi, tu ce mănânci și de unde preferi să cumperi alimentele?


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

9 comentarii

  1. mi se pare extraordinara initiativa si o sa copii articolul tau si la mine pe blog ( si pun referinta la tine) – esti deacord?Mi se pare extraordinar ca sustineti oamenii local, ca evitati poluarea din transport ( fara rosii din turcia sau vinete din Olanda), ca evitati pungile de plastic etc. si ca produsele arata f. bine. Sincer, din piata nu stiu daca iesiti mult mai ieftin, si mai ales scapati de alergatura si carat in sacose ( si asta din experienta mea).
    Eu merg la piata si sunt ‘fidea ‘ la aceiasi producatori, cumpar ce au de sezon. Extra cultiv si eu (ok, mini cultivat, ca am 50mp2 pe pamant si ceva in containere pe balcon).

    Apreciază

  2. Visul meu este acela de-a ma muta intr-o buna zi la casa mea si sa am o curte mare, 1000-1500 mp, departe de aglomeratia urbana. Bine, nu vreau sa ma izolez, dar nici in jungla asta sa stau tot timpul si sa trag in piept gazele de esapament ale masinilor atunci cand ies sa ma plimb. Ideal ar fi ca "locsorul" asta sa fie intr-o alta tara. Mi-ar placea sa am gradina si sa-mi cultiv legume pentru consumul propriu. Nu stiu daca m-as descurca, dar macar as incerca.Ahh…stiu, deja cer prea mult, nu? 😀

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.