Seriale preferate

Nu îmi vine a crede că am ajuns să recomand seriale, având în vedere că acum 3-4 ani nu m-ar fi convins nici Jon Hamm sau Chad Michael Murray să mă uit la așa ceva, indiferent cât de frumos mi-ar fi zâmbit în timp ce se luptau pentru mine. Acum no, dacă intervenea și Ed Westwick nu știu ce să zic… 🙂

Ei bine, niciodată să nu spui niciodată, că uite ce se poate întâmpla. Sunt aproape dependentă de seriale, am zile în care mă uit la episoade unul după altul, uneori ajung să văd un sezon pe zi. Recomandările de mai jos sunt în ordine aleatorie, nu am stat să fac un top, e clar că toate îmi plac la fel de mult.

New Girl

sursa imagine
sursa imagine

New Girl este un serial de duminică. Eu le numesc așa pe cele care, teoretic, nu au nimic interesant de oferit, dar practic te prind de la primul episod, ca în cazul de față. Jess (Zooey Deschanel) se desparte de iubitul ei după o relație lungă și este nevoită să își găsească o nouă locuință. Cum salariul de profesoară nu este suficient pentru a locui singură, este nevoită să se mute alături de trei băieți. În serial sunt destule faze amuzante dar și puțin romantism când se îndrăgostește de unul dintre colegii de apartament. Un punct în plus pentru ținute. Recunosc că unele outfituri ale actriței chiar m-au inspirat. Aviz fashionistelor 😉

  • Gen: comedie
  • Anul apariției: 2011
  • Sezoane: 6 (132 episoade)
  • Durată episod: 22 min.
  • Rating IMDB: 7,8

Black Mirror

sursa poster
sursa poster

Black Mirror este un serial pe care nu trebuie să îl ratezi. Fiecare episod este o satiră la ce se întâmplă azi în lume, însă nu au legătură unul cu celălalt. De exemplu, episodul 2 din sezonul 1 este o satiră a emisiunilor gen Românii au talent, Capatos & stuff. Acțiunea are loc într-o versiune sarcastică a acestei lumi în care oamenii trăiesc înconjurați de monitoare care îi obligă să vadă diferite reclame. În caz că refuză sunt penalizați

  • Gen: SF, thriller, dramă, satiră
  • Anul apariției: 2011
  • Sezoane: 3 (19 episoade)
  • Durată episod: 60 min.
  • Rating IMDB: 8,9

Mad Men

sursa poster
sursa poster

Niciodată nu aș fi crezut că un serial cu temă vintage (1960) mă va convinge să îl urmăresc. Cu toate astea, ce m-a determinat să îi acord o șansă primului episod a fost descrierea : Acțiunea se petrece în jurul vieții lui Don Draper (Jon Hamm), care este un as în domeniul publicității, dar și în jurul colegilor de la Sterling Cooper Advertising Agency. Pe lângă succesul pe care îl are în acest business se adaugă succesul în dragoste. Deși este căsătorit, își împarte viața între firmă, casă și amante. E un porc 🙂

  • Gen: dramă
  • Anul apariției: 2007
  • Sezoane: 7 (92 episoade)
  • Durată episod: 47 min.
  • Rating IMDB: 8,6

Gossip Girl

sursa poster
sursa poster

Gossip Girl este un serial pentru fete (nu femei, nu bărbați). Sincer, la început m-am uitat doar pentru că îmi plăceau enorm ținutele, apoi m-a prins și acțiunea. Totul se întâmplă în New York, unde liceenii bogați se îndrăgostesc, cheltuie bani, se ceartă și împacă. Mereu prezentă la evenimente mondene și având note mari, Blair Waldorf (Leighton Meester) doar are impresia că duce o viață perfectă. Deși are un iubit frumos, Nate Archibald (Chace Crawford), și plănuiește să urmeze facultatea pe care a facut-o și tatăl ei, Yale, „viața ei perfectă” este întreruptă de fosta cea mai bună prietenă, Serena van der Woodsen (Blake Lively), care se întoarce în oraș, după ce lipsise un an, fără a spune nimic nimănui. Serena reintră în viața sa și totodată în grațiile lui Nate, care o iubește și este motivul pentru care aceasta plecase. Când totul începe să se destrame, Queen Bee (regina Blair) realizează că viața sa nu era tocmai perfectă și se consolează în brațele lui Chuck Bass (Ed Westwick), prietenul lui Nate, băiatul cel rău, dar fermecător al Upper East Side-ului. Serialul urmărește și câțiva intruși, care devin parte din Manhattan: Dan Humphrey (Penn Badgley) – prietenul lui Nate și iubitul Serenei; Vanessa Abrams (Jessica Szohr) – cea mai bună prietenă a lui Dan și fosta lui iubită; și Jenny (Taylor Momsen) – sora lui Dan, timidă la început, apoi ambițioasă.

  • Gen: dramă, romance
  • Anul apariției: 2007
  • Sezoane: 6 (121 episoade)
  • Durată episod: 42 min.
  • Rating IMDB: 7,4

În derivă

sursa imagine
sursa imagine

Serialul În Derivă prezintă povestea unui psihoterapeut (Marcel Iureș în rolul lui Andrei Poenaru) și a pacienților săi, ficare cu probleme reale de viață. Serialul are și o versiune în Engleză, cu alți actori, pe care am de gând să îl urmăresc cândva.

  • Gen: dramă
  • Anul apariției: 2010
  • Sezoane: 2 (80 episoade)
  • Durată episod: 25 min.
  • Rating IMDB: 8,2

Silicon Valley

sursa imagine
sursa imagine

Cum să nu îmi placă acest serial? doar e cu programatori, deci oarecum în domeniul meu și în plus are multe faze amuzante.

  • Gen: comedie
  • Anul apariției: 2014
  • Sezoane: 3 (38 episoade)
  • Durată episod: 28 min.
  • Rating IMDB: 8,5

Girls

sursa imagine
sursa imagine

Cine mă cunoaște nu ar fi pariat că o să îmi placă serialul Girls. Cu toate astea, m-a prins primul episod atât de tare încât le-am văzut pe toate mai repede decât mă așteptam.

Acțiunea se petrece în jurul a patru prietene, fiecare cu aspirațiile ei, cu calitățile și cu defectele ei, cu dorințe mari și drame amoroase. Hanna visează să devină o mare scriitoare însă înainte de asta trebuie să învețe să trăiască pe cont propriu.

  • Gen: comedie, drama
  • Anul apariției: 2012
  • Sezoane: 5 (62 episoade)
  • Durată episod: 28 min.
  • Rating IMDB: 7,3

Mr Bean

sursa imagine
sursa imagine

Nu cred că serialul MR BEAN mai are nevoie de prezentare. Dacă vrei să râzi și nu ai de cine, uită-te la orice episod dorești.

  • Gen: comedie
  • Anul apariției: 1990
  • Sezoane: 1 (15 episoade)
  • Durată episod: 24 min.
  • Rating IMDB: 8,5

One Tree Hill

sursa imagine
sursa imagine

ONE TREE HILL este un serial în care ne este prezentată povestea a doi frați vitregi: Nathan si Lucas. Deși au baschetul ca pasiune comună, nu par să semene deloc. Unul este arogant și sigur pe el, în timp ce altul este tăcut și singuratic. Cei doi luptă pentru dragostea aceleiași fete dar și pentru supremația pe terenul de baschet.

  • Gen: drama, romance, sport
  • Anul apariției: 2003
  • Sezoane: 9 (188 episoade)
  • Durată episod: 60 min.
  • Rating IMDB: 7,7

Fairly Legal

sursa imagine
sursa imagine

Kate (Sarah Shahi – pe care o ador) este un mediator de succes care lucrează la firma familiei sale alături de mama vitregă cu care ajunge să nu se mai înțeleagă deloc după moartea tatălui ei. În afară de trauma prin care trece după moartea părintelui, ea traversează și o perioadă incertă în dragoste. M-am regăsit foarte mult în personajul ei și aici mă refer la comportament, atitudine și gesturi.

  • Gen: drama, coemdie
  • Anul apariției: 2011
  • Sezoane: 2 (23 episoade)
  • Durată episod: 41 min.
  • Rating IMDB: 7,4

Care sunt serialele tale preferate?


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

14 comentarii

  1. Din lista ta mi-au plăcut și mie Mad Men (mai am 3 episoade), One Tree Hill (doar primele 4 sezoane sunt bune, m-am oprit la sezonul 7), New Girl mi-a plăcut și mie dar acum e acolo de umplutură când chiar nu am altceva de văzut (ținutele ei sunt un big plus, le ador). Fairly legal are doar 2 sezoane din păcate.Mie îmi plac tare mult serialele de epocă. Am urmărit Downton Abbey și acum urmează Victoria și Queen Elizabeth. Foarte mișto e și serialul spaniol Velvet (acțiunea se petrece în anii 50).

    Apreciază

  2. De unele nici nu am auzit. :)) Mie mi-a plăcut Fringe-mai sf, urmăresc the walking dead-apare doua sezoane pe an, Fear the walking dead, Z Nation-am ceva cu zombies, stiu :))

    Apreciază

  3. Eu sunt foarte in urma cu serialele. Abia am terminat Lost si acum am trecut la Prison Break pe care nu apucasem sa il vad pentru ca aveam senzatia ca nu o sa imi placa.
    Nu stiu ce ai schimbat pe blog, tema cu totul sau… ceva, dar imi placeee!

    Apreciază

  4. Nu prea urmăresc seriale noi, îmi place să repet seriale mai vechi care mi-au plăcut, ca Mr Bean la care mă uit de când sunt mică (chiar și acum câteva zile am urmărit câteva episoade) sau Seinfeld. În general îmi place umorul englezesc, un alt favorit este Keeping up appearances.

    Apreciază

  5. Grey’s anatomy, scandal, house, friends(chiar daca e super vechi e still the masterpiece), mom(super funny,tot asa de duminica:)), siiiii game of thrones! Nu imi spune ca nu ai vazut nici un episod din serial:))

    Apreciază

  6. Ai terminat Gossip Girl? :)Din ce ma uitam la o tona de seriale, acum au ramas foarte putine pentru ca nu am timpul necesar sa le vad. Urmaresc Suits, Grey’s Anatomy, 2 Broke Girls, Young and Hungry, Baby Daddy, Blindspot si cam atat…cred. Mad Men nu a reusit sa ma prinda, dar am vazut aproape tot sezonul 1, fiind un serial relevant pentru moda in respectiva perioada.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.