Artă / Design, Diverse, Free Stuff

Încă mai crezi că poți porni o afacere online cu 0 costuri?

Eu una m-am săturat de toate workshopurile pe tema asta și de toți vitejii care pretind că au pornit o afacere de la 0 și, peste noapte, au ajuns mari și tari. Ori au bani de îi dau afară din casă și atunci problema este rezolvată măcar temporar, ori sunt genii care au dat gaura la macaroană. Oricum ar fi, noi, muritorii de rând, trebuie să conștientizăm că lansarea unui business online presupune foarte multă muncă dar și ceva costuri.

Când am pornit pe cont propriu mi-am golit toate economiile din bancă. Este un risc pe care mi l-am asumat conștient, mai ales că procesul de recuperare al banilor este unul îndelungat. Am citit, m-am documentat și am muncit în plus, nu am plătit bilete la workshopuri. Majoritatea (există și excepții) sunt șampon de creier, nu spun nimic nou și nu îți dezvăluie cu adevărat secretul reușitei.

Indiferent ce afacere vrei să pornești, nu se pune problema că vei reuși să o pui pe picioare fără să investești bani. Să zicem că ai o idee genială și vrei să lansezi un site care să îți aducă mălai în timp ce tu îți bei cafeaua. Știu, sunt multe articole online în care ți se promite că te învață cum să îți faci un site cu investiții foarte mici sau chiar gratis. Pe bune? vrei să lansezi un site revoluționar folosind un template pe care îl utilizează un sfert din internet? Vrei un logo gratis, de pe freepik, care să rupă gura târgului? Hai să vedem, mai bine, ce înseamnă această minimă investiție:

  • Înregistrarea domeniului (aprox. $ 10 / an) – Nu este un cost uriaș dar ai fi surprins de cât de mulți oameni nu-și dau seama că trebuie să-l plătească.

  • Găzduire web (de la 60 $ / an) – Odată ce ți-ai ales un domeniu, ai nevoie de un loc unde să stochezi fișierele siteului. Da, ai putea folosi un serviciu gratuit cum ar fi Blogger, dar acum pe bune, ce companie mare și serioasă folosește această platformă? Și aici nu este vorba doar despre încrederea pe care o oferi clienților având un site personalizat, ci și despre controlul pe care îl ai față de siteul tău. 

  • Web design/development (costurile variază mult în funcție de design și conținut, prețurile sunt personalizate în funcție de nevoile tale). Aparent pare simplu dacă te gândești că faci tu ceva în WordPress, sau te ajută un prieten, dar lucrurile se complică din ce în ce mai mult când vrei ca totul să arate perfect. Pentru asta vei fi nevoit să apelezi la o agenție web sau la un freelancer. Dar tot trebuie să scoți câteva sute sau chiar mii de euro din ciorap.

  • Certificat SSL (50 USD + / an). Dacă vrei să ai un magazin online și siteul tău să ofere utilizatorilor tăi posibilitatea să facă plăți cu cardul, acesta este încă un cost de adăugat pe listă.

Deja se împute treaba cu investiția și nici măcar nu am vorbit despre lucruri cum ar fi costul actelor necesare înființării firmei, softwareul, echipamentele sau oricare dintre costurile „offline” necesare demarării unei afaceri.

Dacă ai idei bune și vrei să pornești un business online, ia în calcul faptul că nimic nu este gratis pe lumea asta. Nu spun că trebuie să îți vinzi casa și mașina, ci doar că trebuie să cheltui niște bani. Nu te culca pe o ureche că ai o idee nemaiîntâlnită. Dacă nu este utilă celorlalți, șansele de reușită sunt nule. În loc să cauți scurtături, vezi ce poți cu adevărat realiza cât mai bine posibil.

Investește-ți timpul și banii inteligent. Nu te entuziasma prea tare la promisiunile pe care le auzi din stânga și din dreapta. Fiecare serviciu din lume îți va promite să te ajute să economisești timp, bani și să te facă milionar, dar lucrurile nu stau așa. Cercetează piața, alege cu cap ce ți se potrivește.

Ia în calcul și faptul că unele afaceri nu sunt menite să se dezvolte. Poate nu este problema neaparat la tine, poate nu este momentul potrivit, poate e de vină piața sau abordarea este greșită. Ideea e că trebuie să știi când să spui stop.

13 thoughts on “Încă mai crezi că poți porni o afacere online cu 0 costuri?”

  1. Daca vreau site-ul meu, da. Dar de inceput se poate si cu o pagina pe facebook, sau pe etsy, sau wordpress etc.
    Desi stiu ca se poate si fara workshop-uri, personal am fost la cateva, dar musai sa zic de cel de finante si independenta financiara ce m-a ajutat enorm prin faptul ca au adus alaturi oameni cu aceleasi preocupari, in diferite etape ale drumuri, convins ca nu sunt singura cu indoieli si pot si voi reusi. Am plecat de acolo plina de entuziasm!

    Apreciază

  2. Depinde cum percepi termenul generic numit "afacere"" si mai ales cat de serios o privesti!Vremea "afacerilor online" facute din topor a trecut de foarte multa vreme, startup’ul uneia serioase costand destul de mult mai ales daca iti doresti ca pagina aia a ta sa o gaseasca vreodata cineva si mai ales sa ii si acorde incredere! De ce crezi ca 90% din "afacerile online" pornite intr’un an dau kix in maxim 3 luni de la "lansare"?Piata este una din ce in ce mai aglomerata, practic nu mai exista un domeniu nedescoperit iar concurenta creste de la o zi la alta. Ca sa faci ceva serios eu zic sa te lasi daca nu esti dispus ca startup sa pleci de la minim 1000EU in sus care sa ii aloci strict pentru partea tehnica/nitica promovare, restul sunt povesti cu zane.

    Apreciază

  3. mai, eu de felul meu sunt studioasa (daca nu te-ai prins pana acum, hahaha 😀 ). De ani de zile am inteles ca nu informatia la un curs, ci modul de abordare, experienta, feedback, cum sa fac cand nu mai stiu ce sa fac… acel shut care face diferenta intre studiere si actiune. Pt ca na, degeaba sunt eu studioasa daca nu actionez.

    Apreciază

  4. Esti o femeie foarte inteligenta, stiu ca citesti mult si te apreciez enorm :* Sunt de acord, modul in care actionam conteaza. Conteaza ce facem cu informatiile primite.

    Apreciază

  5. mdea, "inteligenta" asta a mea fara actionat si respectat ramane cultura generala. Sau ipocrizie 😀 .Conteaza ce facem! Si deseori sa facem!!! Eu sunt o femeie, deseori ma pierd in alegeri si nu pot decide care cale sa o iau… desi stiu ca blocajul asta decizional e mai rau decat oricare din decizie as lua-o.

    Apreciază

  6. In mediul online e o lupta acerba. Afaceri care presupun costuri minime sunt doar asa… mai mult ca un supliment la un job adevarat sau hai sa spunem… o joaca. Daca vrei ceva serios, trebuie sa investesti multi bani dar si sa muncesti pentru imagine.

    Apreciază

  7. Niciodata nu s-a putut porni o afacere fara bani, nici online nici offline. Cineva tot a pus banii pentru ea.
    Apoi, in ceea ce priveste costurile semnalate de tine as mentiona ca exista si certificate SSL gratis pentru domain validation. Cat timp nu e un site de eCommerce atunci e suficient si un SSL DV de la Let’s Encrypt.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s