20 de trucuri de frumusețe pe care trebuie să le încerci

Deși nu cred în frumusețea mincinoasă din reviste, cred totuși că aspectul fizic contează, mai ales în zilele noastre și mai ales într-o relație. Ei, dar ce zic eu aici? a contat mereu! Ok, avem gusturi diferite, percepem diferit frumusețea, dar cred că toți ne intersectăm într-un punct și suntem de acord cu faptul că a fi frumos înseamnă, pe lângă un interior curat, să nu puți, iar asta presupune, înainte de orice machiaj, un corp curat. Nu, nu te învăț azi cum să te speli, ci vreau să îți dezvălui câteva trucuri de frumusețe pe care le-am încercat, care funcționează și pe care ar trebui să le încerci:

trucuri de frumusete
sursa foto
  1. Pentru a evita apariția timpurie a ridurilor, nu te spăla niciodată pe față cu apă caldă.
  2. De 2 ori pe săptămână lasă-ți pielea să respire, nu folosi deloc cremă sau loțiune.
  3. Exfoliază-ți pielea de două ori pe lună.
  4. Pentru un ten radiant și curat schimbă perna o dată la șase luni.
  5. Probabil știi deja, dar o să spun și eu asta, bea multă apă.
  6. Somnul suficient te face să arăți perfect.
  7. Cea mai bună cremă de noapte este untul de cacao (și/sau untul de cocos).
  8. Pentru o piele sănătoasă renunță la consumul de zahăr. Îl poți folosi, în schimb, ca exfoliant pentru buze.
  9. Renunță să îți mai vopsești părul sau alege o vopsea organică.
  10. Clătește-ți părul cu apa în care ai infuzat câteva frunze de nuc. O să ai un păr sclipitor.
  11. Piaptănă-ți părul de două ori pe zi.
  12. Clătește-ți părul cu apă călduță, nu fierbinte.
  13. Folosește produse dermatocosmetice sau naturale.
  14. Nu sta la plajă mai mult de 30 de minute pe zi.
  15. Consumă multă vitamina C.
  16. Cafeaua face minuni pentru păr. Clătește-ți părul cu un amestec din zaț și zeamă de lămâie.
  17. Usucă-ți părul cu capul în jos pentru a avea mai mult volum.
  18. Usturoiul de scapă de coșuri.
  19. Cartoful te ajută să scapi de pistrui. Fă-ți măști cu cartofi și vei vedea rezultatele.
  20. Bicarbonatul de sodiu te scapă de bătături. Amestecă o lingură-două de bicarbonat în apă fierbinte și înmoaie-ți picioarele.

Tu ce trucuri sau sfaturi de înfrumusețare cunoști?

20 de gânduri despre “20 de trucuri de frumusețe pe care trebuie să le încerci

  1. Foarte bune sfaturile de la tine. Admit ca stiam doar cateva dintre ele, destul de putine, insa e mereu loc de noi informatii utile. Punctul 9 nu ma vad aplicandu-l prea curand. Am perioade cand nu-mi vopsesc parul deloc, insa apoi ma ia valul si il vopsesc vreme de cativa ani. Asta cred ca e viciul meu :D.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Interesante puncte! Personal cred ca se castiga mult pe seama femeilor cu tot felul de produse, chiar si cele etichetate precum naturale, de care nu avem necesitate. Mai exact frumusetea trebuie sa vina din interiorul organismului. Daca actionam pe cauza imbatranirii organismului, si mai precis daca eliminam produsele acidificante din dieta noastra, se va vedea cum organismul radiaza de sanatate si frumusete…cea naturala! 🙂 Este valabil si pentru barbati…desigur.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu cred ca poti sa previi imbatranirea, ridurile si pielea lasata dar cred ca poti intarzia acest proces. Cum spui si tu, dar cred ca uneori este nevoie si de un ajutor din exterior, evident fara sa exageram. De exemplu eu, iarna, daca nu folosesc ceva pe buze care sa le hidrateze ajung sa nu mnai pot manca de usturime.

      Apreciază

      1. Desigur ca se pot utiliza anumite produse care ajuta, si eu fac uz de acele care consider ca sunt necesare, insa nu trebuie sa uitam sa actionam si prin alimentatie adecvata, alcalina si in acest mod se va vedea ca putem amanam procesul imbatranirii cat mai mult!! Si sa nu uitam sa zambim 🙂 Ajuta.

        Apreciat de 1 persoană

  3. Cred ca ceva important e sa nu te culci nedemachiata, chiar si cind nu te fardezi. Eu stiu ca untul de cocos e comedogen(faci cosuri).Ca si crema de fata folosesc ulei. Nu ma machiez, asa ca imi respira bine pielea:) De vreo cîţiva ani am citit ca peste noapte pielea n’are nevoie de nimic, ca stie ea sa îşi vada singura de treaba. Asa ca nu ma ung cu nimic ceea ce e practic si cistigi timp.
    Ma gandeam ca daca ar exista crema care sigur merge, n-am vedea actriţe care la batrinete arata ca naiba.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s