Domnișoarăăă, nu da cioara de pe gard!

Nu știu pentru alții cum stă treaba, dar mie mi-a fost foarte dificil să găsesc pe cineva care să îmi schimbe detectorul de gaz. Până și pentru o chestie din asta banală am ajuns să trec prin probe de foc. Dar nu-i bai, numai bine, avem de ce să râdem împreună.

Cum spuneam, acum câteva luni au venit cei de la gaz pentru o verificare de rutină și au constatat că detectorul nostru de gaz este defect. Ne-au recomandat să îl schimbăm dar domnii respectivi nu au știut să îmi spună cine mă poate ajuta în acest sens. După ce au plecat, m-am apucat să dau telefoane. Am crezut că dacă sun la Eon vor ști să mă lămurească. Mi-au dat un număr de telefon iar domnului care a răspuns i s-a părut amuzant că sunasem la dânsul pentru că dânsul nu se ocupa cu așa ceva și m-a sfătuit să sun la Eon. Puțin încurcată, am încercat să mă documentez mai bine, să văd unde aș putea suna, am mai găsit câteva numere de telefon dar, la fel, am fost refuzată și trimisă de la unii la alții. I-am povestit și Arătosului și a zis să îi dau pace deocamdată, până o să aibă el mai mult timp liber să se ocupe de treaba asta. O perioadă am lăsat totul baltă, dar proprietara apartamentului a insistat să ne ocupăm de asta pentru că se dau amenzi.

Într-un final am aflat de la cineva unde ar trebui să sun, doar că cei care se ocupă de asta au pe site un singur număr de telefon, de la sediul central aflat la cucuieți. Am sunat acolo, de acolo mi-au dat un alt nr. de telefon, am sunat dar nu a răspuns, urmând ca mai târziu să fiu sunata de o secretară care îmi cerea explicații că am derajat managerul. Ne-am lămurit și am stabilit că mă sună săptămâna aceasta colegii ei să stabilim o dată la care ar putea să vină să schimbe prețiosul detector de gaz.

Ieri, ghici ce? mă sună o vocea autoritară cum că ajunge în 30 de minute cu noul detector de gaz. I-am explicat că m-a luat prin surprindere și că așteptam să stabilim de comun acord o zi în care să și pot. Replica:

” – Domnișoarăăă, nu da cioara de pe gard! eu sunt foarte ocupat și nu mai pot să vin în altă zi, deci ori vin acum ori nu mai vin deloc. Nu eu îmi fac programul, acum m-au trimis șefii.” 

Atunci mi-am dat seama că, într-adevăr sunt o norocoasă, că-s cu burta mare și stau acasă, că uite așa am ocazia specială de a mi se monta un nou detector de gaz. Îți dai seama dacă eram la birou sau eram angajată? pierdeam această minunată oportunitate. Nu mai vorbim despre faptul că nu am fost informată de la început despre costuri și că nu mi s-a oferit șansa de a alege dintr-o listă de prețuri. În rest nu am nimic de reproșat. Oamenii și-au făcut treaba.


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

21 de comentarii

  1. Pana sa citesc aici, nici nu stiam ca trebuie pus detector de gaz: noi n-avem asa ceva.
    Pe mine m-ar fi amuzat, macar stii ca ti-a rezolvat treaba.
    Tin minte odată am avut un curier nervos (pe mine) ca nu ne gaseste adresa. Desi e extrem de simplu de ajuns. Si m-a pus să-l dirijeze eu, prin telefon. Ala chiar era nesimțit.

    Apreciat de 1 persoană

        1. Nici in belgia nu e obligatoriu, ci doar ala de incendiu (si ala recomandat de asigurator). Si multe locuinte nu au centrale. Mi se pare cumplit: in loc sa faca/verifice o instalatie de calitate, mai bine vand niste detectoare …??? preventia unde este… ???

          La fel, citeam le gard la Arafat indrumat in caz de cutremure, dar nicio masura in caz de preventie (si reparat/securizat si mai ales nu spart peretii de rezistenta la blocuri/case… )

          Apreciat de 2 persoane

          1. Pai asta zic, ca detectoarele opresc posibilele scurgeri de gaz, dar si verificarile se fac periodic si chiar sunt obligatorii. Detectoarele sunt mai mult pentru cei care,din intamplare sa zicem ca uita aragazul pornit, insa cu centralele nu au fost probleme (ca daca erau apareau la stirile de la ora5 :))

            Apreciat de 1 persoană

  2. si cat a costat cioara de pe gard? nu e pura curiozitate, ca vreau sa chem si eu un specialist. detectorul meu urla de fiecare data cand pun cuptorul, asa ca l-am scos din priza. nu de alta, dar sa nu dau si eu de vreo amenda, caci cand e de taxat, astia au specialisti rapizi cu carul:)

    Apreciat de 2 persoane

  3. E bine ca tu ai vaazut partea amuzanta. Eu ma enervam grav. Cum sa vii cand vrei tu, sa ma suni cu 30 de minute. Eu nu suport nici cand ma suna curierul si imi zice ca e la poarta la ora 9. Nene, suna-ma cu 10 minute ca poate sunt in baie sau in chiloti si nu pot sa zbor la poarta in 30 de secunde.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.