Acum zece zile am schimbat prefixul și, după spusele unor cercetători, ar trebui să fiu nefericită. Cică după 20 de ani apar grijile, problemele cu banii, copiii și ridurile. Eu nu sunt de acord, cred că fiecare vârstă își are farmecul și fiecare etapă a vieții este un pas important pe care trebuie să îl facem cu seninătate. Până la 30 de ani am învățat multe lecții, dar pe acestea le consider cele mai valoroase:

- Trebuie să respecți părerile și deciziile celor din jur chiar dacă nu ești de acord cu felul în care gândesc sau acționează ei.
- Primești de la ceilalți ceea ce oferi tu. Îmi mai place să îi spun „dreptate divină„.
- Eu sunt singura responsabilă de greșelile mele deși am avut tendința de multe ori să dau vina pe ceilalți.
- Este important să îi asculți pe ceilalți.
- Uneori este mai bine să lași lucrurile să se întâmple fără să acționezi în vreun fel. Toate la timpul lor.
- Nu poți să iubești toți oamenii. Dar îi poți accepta așa cum sunt.
- Fii recunoscător pentru ceea ce ai.
- Uneori rugăciunea este singurul medicament de care ai nevoie.
- Nu există noroc. Există Dumnezeu. Și nu, nu plutește pe un nor.
- De la un animal poți învăța mai multe lucruri decât crezi. De când am pisică sunt mai răbdătoare și mult mai responsabilă.
- Clișeu sau nu, sănătatea chiar este cel mai important lucru din viața ta.
- Aspectul fizic contează în unele situații.
- Nici măcar Dumnezeu nu are de gând să judece oamenii până nu şi-au dat ultima suflare. Samuel Johnson
- Să fii punctual este o dovadă de respect față de celalți și față de tine.
- Aparențele nu ar trebui să îți conducă viața. Aparențele chiar înșeală.
- Poți să fii fericit fără bani. Asta nu înseamnă că nu ai nevoie de ei.
- Suntem diferiți unii de ceilalți. Nu este în regulă să te compari alții.
- Notele de la școală nu te prea ajută în viață. Nu îți certa copilul pentru medii. Lasă-l să își dezvolte o pasiune pe care să o transforme cândva în profesie.
- Nu ai nevoie de sală ca să duci un stil de viață sănătos. Mersul pe jos este la fel de benefic.
- Învață să spui NU.
- Viața e mai faină fără televizor.
- Ce mănânci este mai important decât crezi.
- Este estențial să te ții de promisiuni.
- Avem de ales – a munci din greu sau a trăi greu?!
- Noaptea este pentru somn.
- Anxietatea este o boală sufletească, nu psihică.
- Trebuie să renunți la egoism.
- Urmează-ți pasiunile. De ce să trăiești viața pe care ți-o dictează ceilalți?
- Iubește-ți și respectă-ți familia indiferent de cum a fost copilăria ta sau de cum se poartă în prezent cu tine.
- Bucură-te de lucrurile simple.
Ai crescut mare si frumoasa! Bravo si un sincer La Multi Ani! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult! mare da, mai ales burta :))
ApreciazăApreciază
Stiu ca este tarziu, dar trebuie sa iti spun: LA MULTI ANI, binecuvantati!!
„Un suflet bun să ai
și-un gând frumos
în faptă și în grai
pentru Hristos,
cu dragoste și-avânt
spre tot ce-i drept și sfânt
așa-ți doresc așa
de ziua ta!
Să fii în tot ce spui
cinstit și blând,
să nu fii nimănui
dator nicicând,
să mergi mereu curat
pe drumu-adevărat,
așa-ți doresc așa
de ziua ta.
Să fii un vas ales
lui Dumnezeu,
să ai rod bun cules
din orice greu,
în jurul tău să poți
să-i fericești pe toți,
așa-ți doresc așa
de ziua ta.
Mereu mai plin de-avânt,
mai credincios,
mai bun,mai drept,mai sfânt,
mai ca Hristos,
să-I poți cu drag vedea
în ceruri fața Sa,
așa-ți doresc așa
de ziua ta…”
de Traian Dorz
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wow! ce frumos! ce urare frumoasa! Multumesc din suflet!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte adevarate toate, la multi ani! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trecem si noi curand spre cifra 3. Mai mai bucur ~ an.
Sunt cateva idei de acolo de luat punctual si dezbatut, dar in general suntem pe aceeasi lungime de unda. Probabil varsta 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai nu? generatia :))
ApreciazăApreciază
La mulți ani, cu întârziere!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult 🙂
ApreciazăApreciază
Dreptatea divina am descoperit-o si eu undeva pana in 20 de ani si sa stii ca niciodata o fapta rea sau una buna nu ramane nepedepsita sau nepremiata. Mi s-a dovedit asta de fiecare data.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da. Si ideal ar fi sa facem lucrurile bune fara sa asteptam nimic in schimb.
ApreciazăApreciază
Pentru punctele 9 si 21 iti trimit o imbratisare, cred foarte mult in ele si eu! La multi ani ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Te pup. Multumesc :*
ApreciazăApreciază