De la dorința de a naște natural la cezariană de urgență

Sunt mamă! Sunt copleșită de cele mai noi, frumoase și ciudate sentimente. Nu am mai simțit niciodată ceea ce simt acum și oricât m-aș strădui nu voi reuși să descriu starea pe care o am.

Fetița mea a avut chef să vină de ziua Americii, în 4 iulie, după un lung și frumos travaliu de 2 zile. Durerile facerii au început în dimineața de 3 iulie, în jurul orei 4:00, copil matinal ce să mai! Pe la 8 am plecat spre spital speriată de niște sângerări care s-au dovedit a fi parte din dopul gelatinos (știu mamele despre ce vorbesc).

Am ales să nasc la privat, la spitalul Premiere din Timișoara, unde am fost tratată cu cea mai mare atenție și unde totul a fost perfect în ciuda stării mele nasoale și a recuperării dificile. Cum am ajuns la spital am fost luată în primire de medicii și asistentele de gardă până a ajuns medicul meu. M-au monitorizat până la ora 10 și au decis împreună cu domnul doctor Ionel Cioată (un om și un medic minunat) să rămân internată, contracțiile fiind destul de puternice. Eu, în loc să urlu de durere, ceream mâncare. Și partea nasoală e că nu te lasă nimeni să mănânci înainte de naștere. Norocul meu ghinionist (o să explic de ce) a fost că s-au domolit contracțiile, practic aveam travaliul fals, dar medicul meu a decis să rămân totuși sub supraveghere și m-a recompensat cu lapte și biscuiți după care am primit și un prânz delicios.

Mi-am petrecut ziua în sala de travaliu, cu dureri care au reînceput după masă (bine măcar că am apucat să înfulec tot 🙂 ) Până a doua zi dimineața am asistat la 5 nașteri naturale. Involuntar. Dar nu regret! În fața camerei mele era una dintre sălile de travaliu și chiar dacă am avut ușa închisă am auzit fiecare țipăt de nou născut și am plâns de fiecare dată. Era atât de emoționant!! așteptam cu nerăbdare să ne vină și nouă rândul.

Nu am avut un travaliu medicalizat, am vrut să nasc natural și toți m-au susținut, mi-au pregătit doar branula în caz de cezariană de urgență, moment în care soțul a fost pe punctul să leșine. L-am trimis afară și am vorbit la telefon ore întregi. Noaptea, durerile mele deveneau insuportabile, medicul de gardă a pus pariu cu mine ca nu o să rezist fără anestezie. Pe contracții însă, în loc să urlu, o luam la fugă pe coridor sau dansam cu moașa. Dacă cineva s-a uitat peste imaginile de pe camerele de supraveghere sigur a avut parte de o comedie pe cinste. Într-un final i-am spus medicului meu Ionel Cioată că simt cum mi se rupe jumătate din corp și parcă aș încerca epidurală, crezând că vor urma dureri și mai intense. M-a verificat și a zis că nu are rost anestezia pt că într-o oră urma să nasc, dilatația era apoape completă. Apa nu se rupsese și medicul a decis să rupă el membranele…și … uite așa am ajuns la cezariană de urgență, apa fiind verde. Cei care au stat lângă mine pe parcursul travaliului știau cât îmi doream să nasc natural, au plâns împreună cu mine în timp ce mă pregăteau de operație.

În câteva secunde eram în sala operație unde mă așteptau mai mulți medici, neonatologul, asistente, anestezist & stuff. M-au încurajat. În timp ce mă operau le-am cerut shaworma 🙂  Eram nedormită de 2 zile și de la medicamentele pe care mi le-au băgat în timpul intervenției am început să vorbesc tot felul de prostii. Nu îmi aduc aminte ce ci  doar că medicii se distrau pe cinste.

Când i-am auzit plânsetul am simțit o liniște profundă, o bucurie imensă și mi-au curs multe lacrimi. Când mi-au pus-o pe piept a fost o explozie de sentimente. Am atins-o cu foarte multă teamă și nesiguranță. Era atât de mică și părea atât de fragilă!

După cezariană nu m-am simțit prea bine, îmi revin greu, am stări de bucurie și (încă) de tristețe dar încerc să fac față cu brio noii mele vieți. Aș mai trece oricând prin sarcină, prin travaliu, prin toate provocările care vin la pachet cu un nou-născut, dar printr-o nouă cezariană niciodată. Încurajez toate femeile care pot să nască natural să nu stea deloc pe gânduri. Cezariana este o operație majoră care ar trebui făcută doar de urgență, când nu există alte soluții.

O să revin și cu un articol mai detaliat despre nașterea la Spitalul Premiere din Timișoara.