De ce sunt atât de scumpe hainele și lucrurile pentru bebeluși?

Mi se pare că noi, părinții, suntem luați la mișto de magazinele care vand hăinuțe pentru bebeluși. Și eu am căzut în capcana de a-i cumpăra fetiței mele cât mai multe lucruri frumoase. Are 10 rochițe în garderobă, multe body-uri rămase mici pe care nu a apucat să le poarte, pantaloni pe care nu am reușit să îi dau nici măcar să îi porbeze și lista poate continua. Ce mă enervează cel mai mult sunt prețurile nesimțite. O rochie de la Zara, de exemplu, pentru o fetiță de 3-4 luni, costă în jur de 150 de lei în condițiile în care nu o va purta mai mult timp. Ce să mai spun despre hăinuțele speciale pentru petreceri?o rochiță ajunge să coste între 300 și 1000 de lei.

Dar nu doar prețul pentru hăinuțe mă enervează ci și restul lucrurilor pentru bebeluși. Noi am avut noroc că am primit pătuțul cadou, dar am văzut pătuțuri și la 4000 de euro. Nu găsești masă de înfășat sub 600 de lei, eu cel puțin nu am găsit, un cărucior fain costă și el aproape 1000 de euro și tot așa. Scutecele sunt, de asemenea scumpe. Spun scumpe pentru că alocația pe care o primesc copiii care nu au împlinit încă vârsta de 2 anișori (200 de lei/lună) nu ajunge să faci stocul.  Începe grădi’ și scade alocația la 80 de lei pe lună dar cresc nevoile.

Ție cum ți se par prețurile la articolele pentru bebeluși? sunt eu absurdă sau ăștia profită de noi, părinții? 🙂


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

17 comentarii

  1. N-am copii (inca), dar sunt de parere ca produsele pentru copii chiar sunt scumpe. Daca scutecele sa zicem ca nu prea am cu ce sa le compar, la haine pot sa zic ca un tricou de la copii e mai scump decat un tricou de la adulti. Eu ma imbrac adesea de la raionul de copii si simt toate preturile astea. Trecand peste faptul ca mi-e greu sa-mi gasesc rochii mai serioase la copii, preturile sunt insa cele care ma deranjeaza cu adevarat. In conditiile in care hainele pentru copii sunt facute sa fie purtate un an sau doi, ca apoi le raman mici, nu vad rostul preturilor mari. Plus faptul ca se foloseste mai putin material decat la adulti. Am ajuns totusi sa trec des pe la Pepco, ca au chestii din bumbac si preturile sunt de bun simt la ei.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Stii ce mi-a trecut prin cap? Ar fi fain sa scrii la un moment dat un articol (cand simti ca ai suficienta experienta) cu niste sfaturi pentru viitori parinti in care sa spui ce merita si ce nu merita (si eventual de unde) luat pentru copiii foarte mici, pana intr-un an, sa zicem. Asta in ideea in care e vorba de o perioada din viata lor in care cresc nebuneste, nu poarta mai nimic de prea multe ori si foarte multe chestii chiar nu merita luate. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  3. am luat de drag. Cumparaturile astea nu sunt pt bebelus, ci pt parinte, pt copilul din mine care nu le-a avut, pt ca mi se parea mai usor cand urla sa urle in hainutze dragalase.
    Apoi am renuntat la chestii sofisticate, blugi am luat pe la 4 ani, asa, rochii pe la 2-3 ani. Dar am primit cacalau. Urmaream Tex la Carfur si luam la reduceri, cateva marimi mai mari, acelasi model. Cand avea cateva luni bebelusa tin minte ca am comandat din Fr, de la Redoute, la solduri la 12 noaptea (oricum nu dormeam prea mult noptile 😀 ) cu preturi de 2 euro …apoi au oprit livrarea in Ro.

    Si eu cred ca romanii sunt f. cheltuitori. In Bucuresti vedeam carutzuri din alea de peste 1 mie euro si des, de ex. pe strada unde eram erau vreo 2 si vorbesc de Berceni!!., stiam de la un targ de bebelusi ca e e echivalentul a 2 salarii ale mele. In Belgia cred ca am vazut doar o data sau de 2 ori, si zau ca salariile pe aici sunt mult mia mari ca in Berceni, asa ca aici m-am invatatt sa cumpar la mana 2a cu preturi simbolice, si sa vand/donez mai departe. Mult mai util pt un copil e sa pun 15 euro in contul de economii si un blug de 5 euro la mana a2a care nu cred ca a fost vreodata purtat! decat sa iau pantaloni de 20 euro.
    Am zis!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Deci tu in loc sa incerci sa dormi faceai cumparaturi online! :))) Sa stii ca da, romanii sunt cheltuitori…de fapt, stii ce am observat? ca oamenii cu multi bani stiu sa faca economii, iar cei care castiga putin fac tot posibilul sa risipeasca banii pe nimicuri…De exemplu sunt romani care isi fac rata pt un Iphone, dar asta e alta discutie.

      Apreciază

      1. de fapt e invers. Oamenii cheltuitori au probleme financiare. Cei care ajuns linistititi sa se simta bogati nu sunt ca au salarii de 3 mii euro, dar ca au cheltuieli domoale.

        Cu telefon ma abtin sa scriu. Acum ceva timp la o vizita la o ruda, era discutie sa ia telefon de 4 mii lei la copil de scoala generala pt ca asa a promis mama. A promis, a promis, dar nu avea niciun ban deci sa faca inca un card de credit ….

        Apreciat de 1 persoană

  4. Hainutele mie nu mi se par chiar asa scumpe, dar depinde si de unde le iei. Uneori mai gasesti si la Pepco hainute din materiale bune la preturi chiar super mici. Si de la h&m am prins multe oferte bune, dar online, nu in magazine. La incaltaminte e mai grava treaba, mi se pare mie, in calitate de matusa. Dar cu patut, carucior si alte cele sigur sunt prea scumpe.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Mi se par mari preturile de care zici. Eu luam marca frantuzeasca ( iau si acum, ca merg pana la 11 ani), nici prea prea nici foarte foarte, dar avand tot felul promotii si un bon de reducere la o anumita suma cumparata, nu se ajungea la preturile astea aberante . N-am vazut marca asta in Romania . Ma duceam si in perioadele de solduri si faceam stoc pentru anul urmator.
    Apoi inveti pe propria piele ca pana la un an n-are nici un rost sa iei rochii la fete sau pantaloni tip blugi la baieti: pe langa ca sigur nu se simt confortabil, mie imi amintesc de niste maimutici îmbrăcate.
    Cat despre cărucioare stiu ca erau scumpe, dar numai stokke ce ajungea la mia de euro, iar francezii sunt mult mai economi decat romanii: atatea stokke cate vad in cateva saptamani in Romania, n-am vazut in ani de zile in Franta. Al meu (cu tot cu accesorii) a costat cateva sute si l-am vandut in stare perfecta cu 25, asa ca sigur sunt de mana a doua f ieftine si de calitate.
    Dar producătorii profita, ca stiu ca proaspetii parinti vor ce cred ei ca e mai bun pentru copil.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, ai mare dreptate! caruciorul l-a primit del la nasi si, desi le-am spus ca il pot lua second hand, ei au ales unul nou E fain dar imediat face 4 luni si in landou si scoica nu o sa mai incapa. Ai dreptate si in privinta rochitelor :))

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.