De când ne-am mutat am o teamă exagerată față de cutremure sau de incendii. Din păcate, cutremurele nu le pot preveni, dar un incendiu care să îmi distrugă casa ori biroul în care lucrăm, da, cu câteva măsuri simple de siguranță. Așadar, iată cum poți să previi un incendiu acasă ori la birou:
Nu lăsa nesupravegheate sursele de foc
Asigură-te de fiecare dată că nu ai lăsat aragazul aprins, o lumânare uitată pe undeva și că ai stins țigările,chibritul sau bricheta. Dacă ai copii sau animale de companie ține-i departe de sursele de foc.
Supraveghează aparatele electrice aflate sub tensiune
Nu lăsa fierul de călcat în priză dacă nu îl mai folosești și nici radiatorul pornit dacă pleci de acasă sau din birou.
Scoate aparatele din priză când nu le folosești
Cuptorul cu microunde, televizorul, calculatorul sau încărcătorul telefonului consumă curent chiar și atunci când sunt oprite și, uneori, pot provoca și alte surprize neplăcute. Ideal ar fi să le scoți din priză atunci când nu le folosești.
Verifică regulat sistemul electric
Cred că majoritatea incendiilor au de cele mai multe ori cauze tehnice și apar din pricina neglijenței oamenilor. Cel mai sigur mod în care poți verifica sistemul electric este să apelezi la firme autorizate ANRE pentru o verificare PRAM care te asigură că instalația electrică este sigură. Personalul calificat verifică prizele de împământare, racordurile electrice dar și paratrăsnetele. Conform legislației în vigoare verificarea PRAM este obligatorie de două ori pe an.
Nu improviza!
Oricât de bun electrician te crezi, nu improviza reparații electrice care te-ar putea costa viața. Totodată, nu folosi dispozitive cu defecțiuni.
Cumpără un stingător
Știu că stingătoarele de incendiu sunt obligatorii doar la sediile firmelor dar noi avem unul și acasă. Nu costă mult și poate fi de mare ajutor. Eu îl țin sub scări, unde am ușor acces la el, dar parcă aș mai cumpăra unul.
Nu depozita în casă materiale inflamabile
Nu depozita în podul casei sau în altă încăpere materiale sau lichide inflamabile precum benzină, motorină, etc.
Cumpără un detector de incendiu
Detectorul de incendiu este un dispozitiv care te anunță din timp de un eventual pericol. Acesta are un sistem de detectare a gazului, flăcărilor sau fumului. În funcție de modelul ales, un detector de incendiu poate acționa atunci când concentrația de fum din cameră depășește anumiți parametri sau poate suna dacă simte o creștere a temperaturii din perimetrul respectiv.
Tu ce măsuri ai luat pentru a preveni incendiul în locuința sau biroul tău?
-detector, checked
-cladire fara gaz – checked
– mai putine electronice in casa. Minimalismul a reduce riscul
-prize cu intrerupator. Intrerup cand plec de acasa (are buton din ala, ce lumineaza)
-la intrarea in locuinta mea este hidrant. Din ala cu furtun ca de pompieri. Daca ai sti cate glume fac cu sotul pe tema furtunului si pompierilor ce arata bine :)))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am si eu prelungitoare cu intrerupator dar nu am stiut ca exista si prize fixe cu intrerupator. Am de gand sa imi iau, buna idee!
ApreciazăApreciază
cred ca de verificarile necesare se ocupa sotul. Stiu ca le face si pe la instalatia electrica si pe la cea de gaze. Detector de fum si de gaz avem, dar marea mea degzamagire a fost sa aflu ca asigurarea aia obligatorie nu acopera si pagubele in caz de incendiu. Din 2019 am zis ca ne facem separat si pentru asa ceva ca pericolul e mare in orase, unde casele sunt lipite unele de altele.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Hmmm….noi cand am facut asigurarea obligatorie pe locuinta actuala ne-am uitat de mai multe ori peste ce acopera si erau trecute incendiile. Dar uite ca m-ai panicat, trebuie sa ma mai uit inca o data peste hartii…
ApreciazăApreciază
Mda…am demontat detectorul, ca era langa usa bucatariei si a țiuit in 2 randuri cand prajeam carne.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
te inteleg :))
ApreciazăApreciază
Am un dector de incediu care porneste cand folosesc un parfum mai tare
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) oh, da si la noi se itampla des asta
ApreciazăApreciază