Sunt egoistă dar am cunoscut un om care nu era: bătrânul meu prieten, tânăr în inimă. Un al treilea bunic. L-am cunoscut acolo unde și eu îmi caut fericirea: la Biserică. Zâmbea tot timplul și da sfaturi înțelepte de fiecare dată când ne întâlneam. Niciodată nu vorbea despre probleme sale și când îl întrebai ce mai face nu spunea altceva decât ”Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate ”. Și-a luat rămas-bun de la mine fără să îmi dau seama că face asta. Ultima îmbrățișare a celui de al treilea bunic a fost fără să îmi dea de bănuit că are vreo problemă de sănătate. A plecat răpus de un cancer foarte agresiv. Îmi vor lipsi sfaturile sale, glumele și perna groasă pe care mă obilga să mă așez iarna, în timpul slujbei, ca să nu răcesc. Deși sunt copleșită de tristețe, mă bucur că am cunoscut un asfel de om care m-a învățat prin cuvinte și purtare că:
Fericirea înseamnă pace, iar pacea vine dintr-un suflet liber. Un suflet liber este cel pentru care nu mai există „eu, al meu, pentru mine”. Ego-ul este o voce mincinoasă, arogantă și deloc altruistă. O voce care mi-a spus de nenumărate ori în episoadele cu atacuri de panică să mă concentrez și mai mult pe mine. Să vorbești prea mult despre tine și să nu îi asculți niciodată pe ceilalți este o stare depresivă a sufletului tău.
Să ai o atitudine pozitivă în orice împrejurare, asta înseamnă fericirea! Dar, până să ajungi aici, ai de căutat Ceva care te întărește fizic, psihic, sufletește/ spiritual. A fi fericit înseamnă să îți accepți viața cu tot ce îți oferă ea.
Fericirea înseamnă tinerețea conștiinței indiferent care este vârsta ta. Un suflet bătrân este ca o floare neudată ce s-a ofilit de la atâta sete. Nefericirea este conștiința obosită.
Fericirea o găsim dacă o căutăm.
Fericirea o gasim daca o cautam, dar o pastram doar daca o meritam, zic eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E si asta un punct de vedere, nu departe de adevar….zic eu marele folosof :)))))
ApreciazăApreciază
Despre aceasta carte am tot auzit vorbindu-se ca este o carte foarte porofunda. Trebuie sa ai o anumita stare ca sa o citesti. Inca nu am indraznit s-o citesc
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos mod de interpretare 🙂
ApreciazăApreciază
Eu recunosc ca ma cam feresc de termenul asta, prefer termenul LINIȘTE, linistea o pretuiesc cel mai mult si da, tot in Biserica si pe la manastiri o gasesc, mai ales sus in munti 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uf, ce dor mi-ai facut de liniste! Nu mai reusesc sa ma adun 😦
ApreciazăApreciază
Fericirea vine din interiorul nostru. Foarte frumos ai scris!!
ApreciazăApreciază
Merci 🙂
ApreciazăApreciază
Fericirea e handmade. O facem cu mana noastra, nu vine, nu se culege. Se face cu efort, efortul propriu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fericirea sta in lucruri marunte dupa parerea mea si ca sa ajungi la o farama din ea trebuie sa fi recunoscator pt ce ai deja.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca fericirea perpetua nu exista. Ea este suma momentelor in care ne-am simtit foarte bine, in aceasta viata.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Interesant punct de vedere!
ApreciazăApreciază
Chiar daca e greu cand astfel de oameni pleaca din viata noastra, trebuie sa ne amintim cu drag de toate clipele pe care le-am petrecut alaturi de ei. Doar asa trecem mai usor peste toate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Emoționant si deosebit de sensibil!
Portretul omului pe care l-ai descris este de fapt întruchipare fărâmei de fericire, aceea pe care o găsim în „lucrurile mărunte” și cu ajutorul căreia clădim viață.
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cat de frumos ai scris totul. 😊 😊 Eu sunt fericit ca am o familie frumoasa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos ai spus! Ai perfecta dreptate.
ApreciazăApreciază
Asa este, cu cat cautam mai mult cu atat gasim ce ne dorim.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt de acord. Dacă ne dorim să rămânem nefericiți, așa vom fi, deoarece vom ignoră toate pârghiile care ne-ar duce spre fericire.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, draga mea, c-ai aprins lumânarea recunoștinței prin portretul pe care l-ai făcut minunatului Om pe care l-am cunoscut datorită ție. Fiecare pas pe care-l făcea era un pas către Pace, lumină și împăcare. Datorită lui Carol am înțeles că e bine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ce ne-a dat, dar și pentru ce nu ne-a dat! Rugăciunile noastre să-l însoțească în drumul spre lumină!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, draga mea, c-ai aprins lumânarea recunoștinței prin portretul pe care l-ai făcut minunatului Om pe care l-am cunoscut datorită ție. Fiecare pas pe care-l făcea era un pas către Pace, lumină și împăcare. Datorită lui Carol am înțeles că e bine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ce ne-a dat, dar și pentru ce nu ne-a dat! Rugăciunile noastre să-l însoțească în drumul spre lumină!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:(((
ApreciazăApreciază
Complicata treaba cu fericirea asta pe care tot mai multi o cauta. Intradevar, fericirea e o stare de spirit, nu este ceva palpabil, ceva ce poti atinge sau vedea cu ochiul liber.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fericirea e relativă și in fiecare zi inseamna altceva.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oare? 🙂
ApreciazăApreciază
Cu siguranta! In plus, e diferita de la om la om! 🙂
ApreciazăApreciază