Perioada iernii, mai mult decât altele, îmi aduce, pe lângă bucurie, un pachet de nostalgie ambalat frumos. De fiecare dată îl desfac cu grijă, drag și teamă… teama de a nu șterge din rândurile memoriei nici cel mai mic detaliu.
Mi-e dor de anii copilăriei mele deși copil nu am încetat niciodată să fiu. Parcă atunci oamenii erau mai liniștiți, acum totul e pe fast forward, nu mai avem timp nici să observăm că ni s-au desfăcut șireturile la pantofi.
Mi-e dor de șosetele de lână pe care mi le croșeta cu multă iubire și atenție străbunica mea. Niciodată nu mi-a fost frig iarna.
Mi-e dor să scobesc în pâinea caldă a bunicii, să rămână numai coaja. Nu am mai mâncat de mult timp ceva atât de bun.
Mi-e dor de emoția cu care îl întâmpinam în fiecare an pe Moș Crăciun.
Mi-e dor de sania construită cu mult talent de tatăl meu. Era Merțanul zilelor noastre 🙂
Mi-e dor de icoana din camera bunicilor cu Nașterea Domnului.
Mi-e dor să aud cum ard lemnele în sobă. Centrala pe care o avem acum încearcă, prin niște sunete ciudate, să îmi potolească dorul, dar nu reușește decât să mă facă să îmi dau ochii peste cap.
Mi-e dor de sunetul clopoțeilor din brad cu care se juca pisica bunicilor mei.
Mi-e dor să primesc colindători. Să le văd veselia din suflet, să îi văd cum se bucură de cozonacul cald cu care sunt întâmpinați.
Mi-e dor de zăpadă.
Mi-e dor de Haiducu și de Lăbuș, cățeii pentru care mă trezeam noaptea să îi învelesc în cușcă.
Un blog colorat 
mie mi-e dor de bunicii. Nu se mai fac oameni ca ei, pana si pe scaun sa le mearga mainile, si printre treburi sa ne bage si pe noi in seama.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😦 dorul de bunici cred ca e cel mai dor dintre doruri
ApreciazăApreciază