Prima surpriză din an

Ti-am spus că am de gând să încep să mă bucur de lucruri mărunte, așa că prima zăpadă din această iarnă mi-a adus atât de mult entuziasm încât am ieșit în pijamale, am alergat dintr-o parte în alta a curții și mi-am manifestat bucuria sub ochii nedumeriți ai fetiței mele.

Mi-am adus aminte de toate iernile copilăriei, când nu găseam motive să mai intru în casă. Poate doar atunci când, din pragul ușii, mirosul de foc de lemne, gutuie coaptă, cozonac cu nucă și pâine caldă mă ademenea la o pauză.

Mi-am dat seama că am uitat cum să iubesc frigul, iarna, zăpada. Cândva, amorțeam sub mantia albă privind cum, de-a lungul ochilor mei se picta anotimpul rece. Mă simțeam una cu natura când sub pașii mei mici scârțâia omătul nins de cer. Costumul de lână, croșetat cu multă atenție de mâinile îmbătrânite ale străbunicii îmi ținea de cald și de dragoste. Glasurile copiilor cu obrajii roșii, ochii mari și nasul înghețat sunau ca niște clinchete pe ulița decorată în alb.

Iarna avea gust! Avea gust de covrigi, nuci și mere coapte. Omul de zăpadă, Năsturel, mi-a fost, mulți ani, prietenul cu care mă reîntâlneam iarnă de iarnă. Același prieten, cu fular roșu, căciulă neagră și nasturi colorați. Neschimbat! Doar zăpada era alta.

Mă îmbogățeam sufletește cu fiecare fulg care îmi atingea palmele. Stam așa, cu mâinile întinse spre cer până când, în pumnii mei se aduna zăpada ca o binecuvântare. Iarna era anotimpul lui Dumnezeu. Crăciunul era ziua Lui.

Iarna este anotimpul lui Dumnezeu, Crăciunul este ziua Lui. Bucurie!


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

23 de comentarii

  1. Deși ju-mi place și nu-mi face bine frigul, îmi place măcar să admir peisajele în care zăpada este decorul suprem și sublim! Mi-ai amintit de copilărie!
    Bucură-te de lucruri mărunte, așa cum spui, este o decizie foarte bună!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.