Cum fac față oboselii de mamă

Nu cunosc mame neobosite. Și nici nu cred că oboseala de mamă are conotație negativă. Epuizarea și stresul sunt normale, firești și nu trebuie să ne simțim vinovate dacă trecem prin asta. Pe lângă taskurile multiple pe care o mamă le are zilnic de îndeplinit și care duc la epuizare, cauzele oboselii pot fi determinate și de anumite probleme hormonale declanșate la unele femei după naștere.

Oboseala de mamă este un amestec de epuizare fizică și psihică ce vine în combinație cu o stare continuă de împlinire sufletească, armonie interioară, liniște…știți voi 🙂

La mine, oboseala de după naștere a fost intensă, atât de intensă încât îmi aduc aminte că îi spuneam mamei că o să mor. Nu credeam că voi rezista fizic, mai ales că în primele două săptămâni am fost mai mult trează, nu puteam nicicum să adorm. Ce am făcut mai apoi? am luat măsuri, mai întâi familia să mă pună pe picioare, apoi eu, pentru ca starea mea să nu afecteze bebelușul:

  • Primul lucru care m-a pus pe picioare a fost supa clară de zarzavat a Cristelei pregătită cu mult drag de soacra mea.Recomand, recomand, recomand. Este supă-medicament. E bună după operații, când ești răcit sau doar mamă obosită.
  • Compotul de piersici, pere sau mere făcut în casă, fără zahăr m-a ajutat de asemenea să am mai multă energie în perioadele suprasolicitante.
  • Am luat suplimente alimentare.
  • La două săptămâni după naștere mi-am reluat activitatea. Lucram de acasă când fetița dormea. Sentimentul de independență financiară și împlinire profesională pe mine mă ajută enorm și, chiar dacă pare ciudat, îmi dă energie. Sunt genul de persoană care, dacă nu lucrează o săptămână, intră în depresie.
  • Socializarea e un alt combustibil pentru noi, mamele. Ies des cu fetița în parc sau la locurile de joacă, mi-am făcut noi prietene printre mămici. Ieșim cu prietenii cât de mult putem, un prânz în oraș poate fi prilej de relaxare pentru mine.
  • Netflix, blog, design. Adică îmi fac timp pentru pasiunile mele. Adică mă relaxez. Mă întreabă mămicile dacă eu am o pilă la ceas de îmi dă niște ore în plus pe zi ca să mă pot ocupa de mine. Eu le spun mereu că timpul este doar o scuză pentru a nu face ceva.
  • Știu bine poezia cu alimentația sănătoasă și o și pun în practică.
  • Atunci când simt că nu mai pot apelez la ajutor. Nu ești niciodată singură chiar dacă ești singură. Există bone plătite la oră și dispuse să vină să te ajute și pentru 30 de minute.
  • Nu mai mănânc după ora 18 chiar dacă îmi e foame uneori. Postul acesta de 16 ore chiar îmi dă mai multă energie decât de obicei.
  • Îmi dau voie să plâng și să mă plâng.
  • Amân curățenia dacă nu mă simt în stare să spăl podeaua.
  • Am reînvățat să mă rog. Momentele acelea aduc multă liniște din toate punctele de vedere.

Dacă ești mamă sunt sigură că și tu treci prin episoade de oboseală, de epuizare. Sunt curioasă ce măsuri iei, cum faci față?

18 gânduri despre „Cum fac față oboselii de mamă

  1. Pe mine la al doilea copil, fiind straina ca nu eram de mult timp mutata in Brasov, nu m-a asteptat nimeni acasa: eram doar eu cu 2 copii, un bebe si altul de 3 ani, iar sotul dadea gauri prin pereti ca mai aveam ceva de modificat la apartament. Din prima zi de cum m-am externat, mi-am facut mancare si tot ce mai trebuia apoi au inceput problemele ingrozitoare cu sanii. Am avut cea mai grea luna de lehuzie a vietii mele, credeam ca voi muri efectiv. Din cele 4 femei pe care le cunosteam in Brasov, nu m-a vizitat nici macar una sau sa se ofere sa ma ajute la ceva. In timp am invatat ca trebuie sa ma ridic singura si acum ma ridic mai repede ori de cate ori cad si nici nu ma mai plang asa des ca uite, am zis si eu ca ma plang la o cunoscuta si ea stii ce mi-a zis: „aaa, pai de-ai sti cate am si eu, dar eu nu ma plang”… No comment! Sa fii sanatoasa si sa te bucuri ori de cate ori ai un ajutor din exterior, e mare lucru, sa stii 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Uf, imi pare rau ca ai trecut prin asta. Ar fi minunat daca toate mamele ar avea un ajutor macar in prima saptamana dupa nastere. Cat despre cunostinta….chiar nu mai exista compasiune pentru semeni? nu cred ca i se inmulteau problemele daca te-ar fi incurajat macar putin. Da, toti avem probleme dar nu ar trebui sa ne impiedice sa ii sprijinim pe ceilalti.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Pe mine m-au pregatit emotional cateva prietene, asa ca la venitul de la maternitate aveam mancare congelata. Si cum sunt o femeie relativ lenesa, am facut (si inca fac) de multe ori o mancare balala: tava la cuptor de carne si legume (toate in bucati mari), foc mic, 3 ore, tel. sa strige dupa mine sa inchid focul iar mancatul aceleasi mancaruri 3 zile la rand nu m-a deranjat.
    Apoi, cu saptamanile, dupa nastere am inceput sa o iau mai incetisor: sa renunt la calcat, sa spal doar cu apa, sa nu raspund la tel la persoanele care ma sacaie, sa alaptez lungita in pat si sa fur un somn etc. sa imi aduc aminte de mamaia cum le facea pe toate cand apuca si sa multumesc lui Dumnezeu ca traim in epoca moderna cu atatea facilitati si ca vaicareala nu isi are locul dar ca am nevoie sa renunt la lucruri, incetisor, pt ca unele imi incarcau viata mai mult decat mi-o bucurau.

    Apreciat de 1 persoană

    1. O luna am alaptat in picioare (in fund nu puteam sta) – repetati asta la fiecare ora, pt ca da, copila mea e unica si diferita si nu a mancat ca la carte primele luni din viata, abia dupa aia si-a distantat mesele la 3-4 ore si asa am lasat si adulti. Abia apoi m i-am dat seama ca eu mi-am complicat viata singura neglijand vocea sufletului si increderea in ceea ce simt.

      Apreciat de 1 persoană

            1. Mda…Era o sală de alaptat unde veneam toate, ne dădea si un batic de pus pe cap si la intrare trebuia sa ne spălăm sânii. Si pe mine ma șochează cand povestesc.
              Si imi mai amintesc de acolo de o mama care isi dădea copilul la înfiat: il alapta, dar nici nu se uita la el. Pe atunci ma șoca, cu mintea de acum ma gandesc ca nu si-a facut avort, s-a chinuit sa il nasca, l-a si alaptat…mi se pare mai degrabă frumos din partea ei sa il aducă pe lume si să-i dea un start bun.
              Era acum 25 ani.
              Dar apropo de cum se cresc copiii: la mine la serviciu toata lumea e de acord ca bebelușii trebue lăsați să plângă noaptea, ca altfel se învață în brate. Mai glumesc ei pe seama mea de cand le-am zis ca nu-s mama ideală, dar n-as fi facut asa ceva.
              Si tot ceva șocant : cand eram prin liceu si am vizitat pe cineva cu bebelus, care alapta culcată, ca nu cumva sa il atingă. Avea teoria ca bebelușii nu trebuie ținuți în brațe deloc, deci si la alaptat contactul trebuia redus la minimum. Mama respectiva era viitor medic.

              Apreciază

              1. Wow…pe bune???? Doamne, nu mai am cuvinte, mi-au dat lacrimile. Nu pot sa cred ca ai trait astfel de vremuri, nu pot sa fiu de acord cu coegii tai, deloc! Daca nu ii tinem ACUM in brate (adica la momentul potrivit) atunci cand? Nu stiu daca ai citit dar iti recomand din suflet cartea Antiparenting (nu e ceea ce pare) 🙂

                Apreciază

                1. Nu, n-am citit, o sa o caut. Pe mine m-a întristat ce ziceau colegii, ba chiar imi explicau: schimbat e, satul e, deci plânge doar ca o vrea pe mama. Am raspuns: pai tocmai, saracul, tot ce vrea e la mama 😦 No, dar copiii francezi dorm toata noaptea de pe la 2-3 saptamani. De la discuția asta incoace tac, ca tot eu sunt aia luata peste picior.

                  Apreciază

          1. Acelasi lucru in Bucuresti, Filantropia, acum 12 ani. Scaune cu gaurica doar cateva, nu ajungeau. Si iesea mandru la tv directorul spitalului, maretul dr Peltecu si zicea ca nu intelege de ce sunt femei ce vor sa nasca acasa cand conditiile sunt bune in spital.

            Apreciat de 1 persoană

  3. Pe mine m-a impresionat supa clara facuta de soacra ta. Nu multe soacre sunt asa saritoare, uneori nici propria mamă. Asa ca deja sa ai familie care te ajuta e extrem de important. Si acum imi amintesc cu lacrimi în ochi de o prietena de a mamei care mi-a trimis tocăniță cand am venit acasă de la maternitate. Altă mancare n-aveam, a fost cel mai prețios cadou.
    Iar de mamele din parc imi amintesc cu drag…una dintre ele era o fost colega de liceu cu care am legat din nou prietenia cu ocazia parcului si care imi e prietena buna si in ziua de azi…mai bine de 20 ani după.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.