Abia m-am pus pe picioare după o lună de răceli și o minunată enterocolită, nu am avut energia și inspirația atât de necesare să fiu prezentă în mediul online. Sincer, nici acum nu sunt în cea mai bună stare când văd că lucrurile au cam luat-o pe arătură în lume.
E inuman să spui lasă că acest coronavirus ucide în special bătrânii și bolnavii, de parcă ei sunt un ghimpe în coasta noastră! Dăm vina pe Biserică pentru orice rău de pe lumea asta dar știi că și tu faci parte din Biserică? Biserica suntem noi, oamenii. Deci, într-un fel ai dreptate. Dacă nu ai conștiința curată, atunci vei ieși gripat la mall, îți vei duce copilul cu streptococ în parc și il vei lăsa să se joace cu alții, vei sta liniștit că mor doar bătrânii, vei tuși peste oameni în metrou, vei servi mâncare clienților fără să te speli pe mâini, vei vinde mâncare expirată, șamd.
Biserica nu face nimic? ai fost ieri la Liturghie să asculți ce rugăciuni se spun la slujba? Sfânta Liturghie Ortodoxă este singura din lume care cuprinde rugăciuni pentru tot ce înseamnă viețuitori ai Planetei, fapt recunoscut de multe alte religii. Ai fost ieri la Liturghie să te convingi că popii ăștia sunt atât de răi sau vorbești din auzite?
Mai bine am fi uniți, decât să facem gesturi iresponsabile și afirmații fără să știm despre ce vorbim. Credincioși sau nu, trebuie să lucrăm puțin la conștiința noastră, la igiena minții, să selectăm mai bine informațiile primite și să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem. Nu crezi că Sfânta Împărtășanie e mai mult decât vin și pâine? te înțeleg și îți accept opinita, te respect și nu te judec! Cred în Sfânta Împărtășanie, acceptă-mi alegerea și nu mă judeca. Pentru unii bolnavi, Împărtășania este ultima speranță, de ce ai vrea să îi iei unui om asta, mai ales că pe tine nu te afectează cu nimic decizia lui de a se împărtăși? Deși nu toți se vindecă, există oameni pentru care s-au întâmplat minuni și se pot dovedi.
Eu as separa Biserica de credinta. Acolo unde credinta e zdravana toate celelalte trec ca valul – credinta in Dumnezeu, in sine, in mama natura etc. oricare dar sa fie credinta zdavana.
Da, Biserica nu e perfecta – e facuta de oameni si ierarhia romaneasca a BOR nu e echitabila si adaptata lui 2020, nu e apropiata nevoii omului din 2020. Consecinta: 5-10% din romani mai merg la biserica, si aceeasi cifra o are de multe zeci de ani catolicismul – abia de ceva ani preotii catolici a inceput sa fie mai atenti si mai primitori cu cei cu credinta subreda, tematori, cu greseli, ce au nevoie de ea cu adevarat.
Ca o remarca personala, romanii (si alte natii o remarc dar mai puternic e la romani) e nevoia de a da vina pe altcineva, de a ne detasa de cauza ce ne aduce suferinta. E lipsa acceptarii ca ce ni se intampla porneste de la noi si se TERMINA la noi, asa ca dam vina pe virus, pe altii ca imprastie virusul, pe partidul comunist sau sef sau psd sau oponentii psd, pe Arafat ca a facut sa ca nu a facut – nu e asa ca mai usor sa zicem „arabul ala e de vina, sa plece la el??”, inclusiv dam vina pe biserica.
(eu am 2 ghimbi mari impotriva bisericii ca institutie, si consider ca nu e corecta cu femeile, dar nu e subiectul lor aici)
ApreciazăApreciază
Asta ne e cel mai greu, sa ne asumam responsabilitatea, sa nu mai dam vina unii pe altii. Eu nu consider Biserica o institutie, biserica e mai mult decat o cladire, biserica suntem noi, oamenii, deci noi trebuie sa o tinem in picioare. Da, sunt de acord, si aici exista ”hibe” cum exista peste tot, dar daca ne-am lasa unii pe altii in pace si ne-am uita fiecare in ograda sa, lucrurile ar merge mai bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Copil mic, nimeni nu-ți fură credința, este a ta, e în sufletul tău, dar asta nu înseamnă să stai cu ochii închiși, să nu vezi abuzurile care se fac în numele Domnului, chiar dacă, acum nu mai este printre noi. El va veni și va judeca, dar până atunci noi suntem legiutori pe pământ. Nouă ne-a fost dat și-așa cum l-am primit va trebui să-l înapoiem.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E foarte adevarat, ele exista, nu stau cu ochii inchisi, din contra, stau cat pot de treaza ca altfel nu as fi atenta si as lua-o pe aratura.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărul e că biserica nu-i de vină pentru tot ce întâmplă rău pe lumea asta. Biserica în sine sub formă de concept și clădire n-are nicio vină. Oamenii care cred orbește în falșii profeți sunt responsabili pentru ce-i mai rău pe lumea asta.
Biserica e responsabilă doar pentru vreo 600 de ani de bătut pasul pe loc când în Evul Mediu a cam combatut și eliminat din fașă orice tentativă de progres științific și tehnologic.
Inchiziția spaniolă e cel mai bun exemplu în acest caz. La câți oameni nevinovați au ars pe rug în numele credinței și al bisericii mi se face silă. E foarte posibil că dacă biserica nu elimina tot ce însemna știință și cercetare în ultimele secole ale Evului Mediu să fim mult mai evoluați tehnologic și medical la ora actuală și să avem leacuri pentru cancere sau coronavirus și alte alea.
Noroc cu războaiele alea mondiale în care au murit atâta amar de tineri că dacă nu erau cercetările în domeniu militar încă trăiam în case de chirpici cu opinci în picioare pentru că biserica nu ne lăsa să cercetăm. Trebuia să credem orbește într-o poveste și în niște dogme nescrise propagate de falși profeți.
Dincolo de asta, bătrânii și bolnavii sunt o problemă din foarte multe puncte de vedere. Și social și economic, bătrânii și bolnavii sunt o pacoste, mai ales în vremuri de criză. Norocul lor că societatea asta are în ziua de azi mai mulți medici și cercetători decât pupători de moaște pentru că altfel soarta ăstora le era pecetluită de mult. N-apucau nici măcar al doilea an de pensie pupând moaște și belindu-și genunchii prin biserici la împărtășanie.
ApreciazăApreciază
Eram sigura ca o sa imi lasi un comentariu :)) Malin, personal cunosc cazuri (4!!), ”pupatori de moaste” care s-au vindecat de cancer in stadiul 4, cand medicii nu mai aveau ce sa le faca. De atunci au trecut (pentru 2 dintre ele) 20 de ani si analizele ies perfecte. Nu au facut altceva decat sa tina post si sa pupe moaste, crede-ma!
Nu stiu de ce traiesti cu impresia ca biserica nu ne lasa sa cercetam?Stiinta si credinta sunt diferite, dar cel mai bine functioneaza impreuna. Eu, personal, nu pot sa le exclud din viata mea. Mi-ar fi placut sa fii prezent la una dintre intalnirile organizate de biserica la care merg, cand au fost invitati doi cercetatori cunoscuti la nivel international (unul ateu, celalalt nu). Atat de multe am avut de invatat de la ambii!
ApreciazăApreciază
Mno’ amu’ m-am uitat și eu la Breaking Bad și am văzut că poți să te vindeci de cancer dacă coci metamfetamine și omori oameni și am mai avut și o bunică ce a dus cancerul 20 de ani pe picioare fără să pupe moaște și alte scârboșenii dinastea. Ceea ce spui tu nu dovedește absolut nimic din moment ce e dovedit științific o funcție psihosomatică a organismului ce reprezintă de multe ori și motivul pentru care diverse tratamente homeopate. alopate și alte alea chiar funcționează pentru că dincolo de efectul placebo e o parte psihică ce are un rol benefic pentru corp.
Dar din nou, vorbim de ceva dovedit științific care relaționează direct fizicul cu psihicul și cam lasă deoparte pupatul de oase și hoituri și mâncatul de pâine veche imbibată cu vin prost. Și eu am avut probleme fizice datorită unor factori psihici și doctorii nu m-au trimis să pup moaște ci mi-au făcut niște recomandări de bun simț care întâmplător au funcționat. Și n-a fost nicio minune acolo.
Apoi problema cea mai mare, din câte observ eu, cel puțin în cazul BOR e strict legată de autismul științific la care apelează Daniel și cretinul ăla care-i purtător de cuvânt atunci când zic că în biserică nu există risc de contagiere, deci lingeți icoanele, lingurițele de împărtășanie și pupați poala popii în continuare pentru că practic acolo nu aveți cum să vă contagiați. Deși… contagierea e mult mai simplă decât atât.
Aș putea să spun că-mi pare rău pentru ăia care cred contrariul și cred orbește în ceea ce spun niște ticăloți in sutană, doar că nu-mi pare deloc rău și am ajuns să consider că omenirea merită o molimă mult mai mortiferă decât virusul ăsta pentru că altfel societatea asta nu mai are nicio scăpare.
ApreciazăApreciază
Malin, imi pare foarte rau sa stiu ca ai avut probleme, din suflet iti doresc sa nu mai treci niciodata prin ele, ma bucur foarte mult ca acum esti ok. Sunt sigura ca tratamentul dat de medici a functionat, te cred, cred in medicina alopata, nu am fugit de medici nici eu, ajunsesem la un moment dat sa merg saptamanal la cate unul. La mine nu au dat rezultate tratamentele, nu toti suntem la fel.
Supărarea ta nu e pe omenire, este pe trecutul tău….Îți doresc să ajungi la liniștea sufletească de care ai nevoie.
ApreciazăApreciază
Cum bien citeam undeva: epoca actuală e a tehnolatriei si ne amăgim ca stiinta ar putea rezolva toate problemele noastre omenești, când din ce vad eu, credem că am rezolvat cu brio una, dar se dovedește că problemele pe care le creează soluția sunt poate chiar mai mari decat inainte.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu e la moda sa mergi la Biserica si nu e la moda sa-ti impartasesti copiii, desi suntem popor ortodox, asta vad de ani de zile ca se predica prin online, e la moda insa ca mama sa mergi la zeci de conferinte pe an, sa crezi in tot felul de atotstiutori, si asta e, nu e buna directia, dar nu prea avem ce face. Eu nu pot spune decat ca, daca studiile mele din domeniul Psihologiei nu aveau pe ce se aseza (o baza solida de carti ortodoxe citite si intelese) azi eram praf de tot, eram manipulata si prostita de toate sfaturile binevoitoare din online, de pe grupurile de mame etc.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ca bine spui!!! Da, psihologia se impaca foarte bine cu credinta. Chiar duminica seara la ”serile de dialog” organizate de parintele nostru a fost invitat un psihoterapeut si psihiatru cu care am discutat liber pe aceasta tema.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mda…conferințele alea mi se pare si mie ca au devenit noua religie.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Iti dai seama ce mame incapabile suntem de trebuie sa ni se spuna si cand sa ii zambim copilului?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Doar o mica parte isi merita rostul, eu m-am lecuit insa dupa prima cand am vazut cum fiecare incearca sa-si vanda si sa-ti vanda tot felul de iluzii si retete.
ApreciazăApreciat de 1 persoană