Experiența noastră pe 99designs.com

Dacă ești graphic designer cu siguranță ai auzit despre platforma 99designs. Aici, designeri talentați se conectează cu antreprenori din toată lumea pentru a pune în aplicare idei creative și a câștiga bani. Mulți critică genul acesta de ”mucă speculativă” însă eu nu aș numi-o așa. Concursurile de design de pe aceast site sunt de mare ajutor pentru designerii care vor să își dezvolte creativitatea, să facă un update la portofoliu, să învețe să comunice, să găsească inspirație și mai ales clienți.

La primele concursuri pe 99designs.com am participat acum 9 ani. Eu și Edi pe partea de design, fratele lui pe partea de comunicare cu potențialii clienți. Primii bani câștigați nu s-au lăsat prea mult așteptați, poate și pentru că eram o echipă și aveam ceva experiență în graphic design… dar cred că cel mai mare secret aici nu este experiența, ci atenția cu care îți alegi concursurile la care vrei să participi și înțelegerea brief-ului.

Primele concursuri de design câștigate pe platforma 99designs în urmă cu 9 ani:

Ulterior, când profilul nostru a ajuns la Top Level, când portofoliul nostru construit pe platformă a avut ceva de spus, când ne-am făcut remarcați prin design și modul de comunicare, când am început să primim testimoniale din partea clienților, inevitabil au început și primele colaborări, unele chiar de lungă durată. Interviul dat de Edi pentru cei de la 99designs.com a fost o perioadă un as în mânecă pentru noi.

În mod evident, nici pe 99designs.com nu curge doar lapte și miere. Sunt concursuri la care dai 100%, te implici emoțional și rămâi cu un gust amar. Sunt antreprenori care renunță când îți e lumea mai dragă și, mai ales dacă ești la început, asta te face să crezi că nu vei avea prea mari șanse să câștigi bani. Importat, atunci când alegi un proiect la care vrei să participi, să fii atent la numărul de concursuri postate de potențialul client și la numărul de concursuri la care a renunțat. La început, când platforma nu era atât de cunoscută, nu exista această posibilitate, concursurile chiar erau o loterie.

Azi este mult mai ușor să câștigi clienți prin intermediul platformei 99designs.com dar și concurența este mai mare. Cred că cei care sunt cu adevărat pasionați de design, care văd dincolo de bani, au și cele mai mari șanse de câștig. Perseverența, răbdarea, pasiunea, abilitățile de comunicare, creativitatea, imaginația sunt doar câteva dintre skill-urile obligatorii pentru a-ți găsi clienți pe 99designs.


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

7 comentarii

Lasă un răspuns către ruxandrahappylittlethings Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.