De ce am renunțat la web design

Pentru mine, web designul a fost una dintre cele mai mari pasiuni. Primul site pe care l-am făcut ca angajat a fost acum vreo 11 ani. Feedback-urile pozitive de atunci m-au motivat să continui și astfel, majoritatea proiectelor pe care le luam ca freelancer sau pe care le primeam cât lucram full time erau de web design. Deși aveam enorm de lucru, nici nu concepeam că vreodată o să ajung să renunț la ceva ce iubeam atât de mult. Dar uite că s-a întâmplat și nu regret. Motivele sunt mai multe:

  1. „Concurența”.Există platforme foarte faine unde îți poți face singur un site, rapid, ușor și la un preț ok. Poți face oricând modificări paginilor tale web fără să mai apelezi la un specialist.
  2. Volumul mare de muncă. Un site trebuie readaptat periodic, inclusiv când vorbim despre partea de design. Nu puteam niciodată să spun că am terminat un proiect. Mereu era ceva de modificat sau de adaptat și niciodată disponibilitatea clienților de a plăti prețul corect.
  3. Plictiseala. Da, la un moment dat am ajuns în punctul în care oftam la fiecare design de pagină. Mi-am pirdut răbdarea și cheful. Prea multe detalii la care trebuia să fiu atentă, prea multe pretenții din partea clienților.
  4. Problemele de sănătate. Au început durerile de spate, problemele cu ochii și amețelile. Petreceam prea mult timp pe scaun, în fața monitorului, bibilind la pixel fiecare imagine. Din cauza volumului mare de muncă nu reușeam niciodată să iau pauze.
  5. Indiferența clienților. La multe colaborări eu trebuia să fiu magicianul care citea gânduri. Clienții nu erau niciodată dispuși să îmi dea mai multe detalii despre ce își doreau. Făceam designul paginilor și, la final, o luam de la 0.
  6. Nu este o afacere profitabilă. Aparent, din web design se câștigă foarte bine, însă echilibrul dintre partea financiară și timpul liber nu există. De obicei, în web design tarifele sunt fixe și acesta este un mare dezavantaj mai ales pentru web designerii la început de drum.

Nu cred că mă voi reîntoarce la designul web, îmi place mai mult ce fac acum. Designul de ambalaj, de print, coperțile de carte,mockup-urile, designul grafic în general, îmi oferă echilibrul ideal între viața personală și cea profesională dar și o mai mare libertate de creație.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.