Tristețea ne ajută să apreciem fericirea

Absența mea îndelungată de pe blog a fost cauzată de niște probleme care, multă vreme, m-au ținut blocată. Nu am dorit să îmi ignor sentimentele, tristețea trebuie trăită și, dacă ai oameni în jurul tău care te iubesc cu adevărat, povara este mai ușor de dus. Familia, prietenii și, mai ales, prezența, iubirea, răbdarea și bunătatea soțului meu, mă ajută să merg mai departe.

Tristețea nu trebuie ignorată. Negarea unor astfel de sentimente poate, în timp, să producă daune sufletești și psihice enorme. Unele dintre cele mai sănătoase modalități de a scăpa de tristețe sunt plânsul, rugăciunea și scrisul. Tristețea mi-a schimbat modul în care mă simt fizic: stare permanentă de somn, lipsa poftei de mâncare, gol în stomac, nervozitate, vise urâte și stare de anxietate. Sunt ”simptome” cu care încă mă lupt dar, totodată, sunt conștientă că întâmplările negative fac parte din viața noastră și că fericirea poate coexista cu tristețea. Fericirea adevărată nu are legătură cu ceilalți oameni sau cu întâmplările din viața noastră. Ea este acolo permanent și depinde doar de noi, nu de ceilalți. Dacă suntem conștienți de asta, tristețea o vom trăi ca să ne vindecăm nu ca să ne victimizăm.

Tristețea se diminuează în timp, în ritmul nostru propriu. Peste tristețe nu poți trece decât trăind-o cum ai tu nevoie, cât timp ai tu nevoie, nu cât timp îți spun ceilalți. Între tristețe și depresie este o linie subțire pe care mulți o trec fără să observe. Nu mi-am pierdut niciodată puterea de a zâmbi în perioada asta lungă de supărare. Am momente în care râd cu poftă, mă simt bine și știu că totul va fi așa cum trebuie să fie.

Închei discursul siropos anunțând că, de data asta, chiar am de gând să mă reîntorc la scris și să postez așa cum te-am obișnuit 🙂

O zi colorată!