Până la vârsta de 3 ani și 5 luni copila nu a avut habar de existența răcelilor dar…Recent (în perioada decembrie-ianuarie :)) ne-am luptat cu prima viroză a fetiței, o viroză destul de urâtă și care a debutat cu o conjunctivită ce ar speria orice părinte. Posibil să fi fost chiar covid având în vedere simptomele pe care atât eu cât și ea le-am avut, mai ales că eu, de atunci, mă confrunt cu o durere de picior. Nu sări, ne-am testat de mai multe ori acasă, am stat în izolare, după 14 zile de simptome am fost testate și de cei de la DSP.
Partea cea mai grea a fost administrarea tratamentului medicamentos, în special a celor 12 picături de ochi care trebuiau puse de mai multe ori pe zi. Unui copil atât de mic este greu (dar nu dificil) să îi explici de ce trebuie luate anumite medicamente. Sfaturile de pe grupurile de mămici pe care le-am primit cu privire la cum aș putea să îmi conving copilul să stea liniștit în timp ce face tratamentul nu au corespuns cu modul meu de gândire. Nu era recomandat să plângă, dar asta făcea de fiecare dată când ne apropiam cu flaconul. Așa că m-am gândit să luăm totul ca pe o joacă. I-am spus că sunt picături magice, care o vor ajuta să vadă lucrurile mai colorate și că vor face să nu i se mai lipească ochișorii noaptea. Dacă le punem pe toate, nu va mai trece prin teama că nu mă poate vedea. Apoi, în timp ce puneam picăturile, eram ”vizitați” de un medic magic care îi lăsa de fiecare dată câte o surpriză, fie o jucărie, fie un desen, o floare, ceva dulce, un sandwich. Fetiței i-a plăcut atât de mult jocul încât venea singură și îmi cerea să îi pun picături în ochișori.
La fel am scăpat-o și de frica de medici, de dentist, de teama de analize. O pregătesc înainte, prin joacă, îi explic ce urmează să i se întâmple, pe un ton calm care să îi dea încredere în mine, în ea, în tati, în omul necunoscut. De multe ori a fost felicitată la analize, la dentist, la medici, că nu plânge, din contră, râde, povestește și ia totul ca pe ceva firesc.
În concluzie, cred că este foarte important ca administrarea medicamentelor să se desfășoare într-un mediu prietenos, calm și cald, care să nu lase traume. Știu că de cele mai multe ori noi, părinții, nu avem răbdare, dar dacă lăsăm puțin garda jos vor fi câștiguri de ambele părți.
Un blog colorat 
multumesc lui Dumnezeu, dupa varsta de 2 ani copila din dotare nu s-a mai imbolnavit asa ca avuram zero discutii pe tema data -a mai primit un paracetamol o data cand era la scoala si o durea capul si l-a si vomitat nefiind obisnuita cu – asa stie ea sa ia medicamentele (intre timp am invatat eu repede ca parinte ca primul semn de oboseala o tzin acasa o zi pt a lasa corpul sa se odihneasca si preveni imbolnavirea), dar primul an de viata a servit picaturi de ochi repetat (canalele lacrimale infundate, infectii repetate) asa ca metoda de pus picaturi in ochi ce o stapanesc impecabil e sa o imobilizez cu picioarele :):) – m-am si oferit la colegii de birou sa ii ajut la aplicat tratamentul :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uite la asta cu oboseala nu m-am gandit. Cred ca e valabil pentru toți. Dacă stau bine sa ma gândesc, de fiecare data când am tras de mine am răcit :)) Mulțumesc pentru sfat, ca de obicei, ma înveți lucruri faine :* 😗 😁
ApreciazăApreciază