”Mamă, dacă se întâmplă să mori, eu am să mă descurc”. Interviu cu Bianca Gubranszki despre lupta sa cu cele două tipuri de cancer

Pe Bianca am descoperit-o pe grupul de Facebook Less is more. Are 45 de ani, este mama unui băiat în vârstă de 13 ani, foarte inteligent, sensibil, ascultător, pe care l-a crescut singură atât de frumos, în ciuda greutăților vieții și a faptului că tatăl lui nu a dorit să își asume responsabilitățile de părinte.

Un om ca Bianca întâlnești atât de rar încât, atunci când se întâmplă, ai vrea să o ții mereu prin preajmă. Ea este omul care sare de fiecare dată în ajutorul celorlalți, este omul puternic de la care înveți ceva în fiecare zi. În lupta cu cancerul Bibi este învingătoarea și speră ca, prin sfaturile ei, să motiveze cât mai multe femei în războiul lor cu boala.

Cu ce tip de cancer ai fost diagnosticată și care a fost prima ta reacție când ți s-a dat această veste?

Anul trecut în luna aprilie am descoperit un nodul la sânul stâng….așa dintr-o dată….Și pentru că niciodată nu făcusem eco sau mamografie, a trebuit să le fac. Doamna doctor mi-a spus că nu îi place cum arată nodulul și că ar trebui să fac un RMN. Nu m-am gândit niciodată că poate fi ceva rău dar rezultatele au arătat, din păcate, un neoplasm mamar în stadiul 3.
Vestea proastă a venit ca un ciocan pe care îl primești în cap și te îngenunchează! Toată lumea mea s-a prăbușit, nu am stiut ce să fac, încotro să o iau. Mă gândeam doar la copilul meu, că va rămâne orfan, că voi muri, mă gândeam numai la ce era mai rău. A urmat biopsia care a confirmat diagnosticul.

Cum e să fii mamă și pacient oncologic ? Cum au primit vestea mama și băiețelul tău, cei mai importanți oameni din viața ta?

Am venit acasă, m-am pus pe pat și am început să plâng în hohote. Copilul meu m-a auzit și m-a întrebat ce s-a intamplat?! I-am spus direct…poate prea direct…dar știam ce va urma și nu aveam cum să ascund de el. Mi-a spus așa:

Mamă, ți-e teamă că ai să mori? I-am răspuns : da! Iar el s-a uitat la mine și mi-a zis: nu se va întampla, iar dacă se întamplă eu am să mă descurc.

Au fost vorbele unui copil de 12 ani!


Am crezut că înnebunesc, nu mă puteam aduna nicicum. Și pentru că nu era suficient, din cauza unei dureri abdominale, în urma unei ecografii, mi s-a spus că am un chist foarte mare pe ovar. A urmat un control ginecologic amănunțit în urma căruia am aflat ca am al doilea cancer. Am plecat din cabinet năucită de durere, de spaimă, de toate sentimentele la un loc….mergeam pe strada și mă gândeam: să mă duc acasă sau să îmi pun capăt zilelor?

Ai suferit o mastectomie bilaterală care a durat mai bine de 5 ore. Ți-a fost frică? Te-ai pregătit într-un anume fel pentru această operație? Ce ar trebui să știe femeile care urmează să treacă printr-o astfel de intervenție?

Mi-am adunat puterile și am început să caut ce am de făcut! Atunci au apărut în viața mea doar oameni minunați! Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar eu spun că este adevarat 100%! Făcând parte din grupul de mămici Less is more (unde sunt și admin acum) am făcut o postare în care ceream recomandări despre un medic oncolog. Fetele care au trecut prin același diagnostic mi-au sărit imediat în ajutor.

Ai cancer, nu ai timp nici să plângi.

Au fost vorbele unui medic rezident de la spitalul Oncohelp din Timișoara.

După mai multe recenzii am ajuns la un medic oncolog de la clinica Oncocenter, cu biopsia, rmn-ul și toate analizele făcute, mi-a studiat dosarul și mi-a spus că va fi un drum lung. M- am uitat la dumneai (plângeam în hohote) și i-am spus:

Vreau să îmi cresc copilul….Iar dumneai mi-a spus: o să fiți bine, o să îl vedeți mare ,o să vă vedeți nepoții.

Între timp, tot la recomandarea fetelor de pe grup, m-am dus la un medic ginecolog foarte bun, un OM cum rar întâlnești, care mi-a spus: săptămâna viitoare vă operez. Așa că în 8 septembrie am fost operată. Histerectomie totală. Au urmat ședințele de chimioterapie.

Pe data de 19 februarie aveam programată operația de mastectomie bilaterală (pt că testul BRCA a ieșit pozitiv a trebuit să scot ambii sâni) dar eu in 31 ianuarie am fost testată pozitiv Covid 19, asta a însemnat amânarea operației. În 24 februarie am fost operată, mi-a fost scoasă axila stângă cu 15 ganglioni și ambii sâni! M-am trezit din anestezie cu 5 tuburi de dren . Primul cuvânt pe care l-am spus după fiecare anestezie a fost: copilul meu, vreau să îl sun! Voiam să știe că sunt ok, că m-am trezit din anestezie, că sunt bine!

La sânul stâng (cel bolnav) am expander pentru a menține forma sânului, iar la sânul sănătos făcusem reconstrucția în timpul aceleiași operații. Deoarece covid și chimioterapia nu au fost cea mai fericită combinație, lamboul (bucata de piele din partea de jos a sânului) nu se vasculariza, nu se vindeca, asa că în 24 martie am suferit o nouă intervenție, mi-au luat piele de pe burtă și au pus la sân în speranța că se va vindeca. S-a vindecat doar 60% așa că, după alte 2 săptămâni, iată-mă din nou în spital pentru a treia intervenție de scoatere a implantului!

Darko mi-a spus că atunci ia fost cel mai frica, eu eram iar la pământ, nu mai suportam drenuri, ace, operații, două luni am dormit doar pe spate. A urmat o pauza de 2 luni pt a se vindeca operația după care a venit radioterapia făcută la clinica Ametyst.

26 de sedinte pe care le-am terminat in luna iunie 2022! Mergeam râzând la radioterapie, glumeam cu toată lumea, îmi spuneau cei de acolo că de mult nu au mai văzut așa un om optimist!

Câte ședințe de chimioterapie ai urmat? Cum ai depășit temerile legate de efectele secundare sau de posibilitatea morții?

La o lună după operație am început tratamenul de chimioterapie, 6 ședințe, una la 3 saptamani! Mi-a spus doamna doctor că o să îmi cadă părul, așa că într-o zi m-am tuns scurt ca să nu fie impactul prea mare. Iar atunci când părul a început să cadă (după 2 săptămâni de la prima ședință de chimioterapie) m-am tuns zero….Am plâns uitându-mă în oglindă dar și atunci copilul meu mi-a spus: o să fie bine! Toată perioada chimioterapiei, pentru că eram în pandemie, copilul meu a făcut școala online, 5 luni de online ca să mă protejeze.

Reacțiile chimioterapiei au fost multe, diferite. Mi-a cazut părul, nu aveam putere, aveam parcă șuruburi la picioare și nu puteam merge. Mi-au amorțit degetele la mâini și picioare, am avut toate stările din lume, frustrare, ură, furie. Sărbatorile au fost un fel de „doamne dă să treacă odată” În 19 ianuarie am terminat chimioterapia …

În toată perioada asta am avut și am un inger lângă mine, în afară de copilul meu, e prietena mea Monica, omul care a fost acolo clipă de clipă, secundă de secundă, s-a rugat, a plâns, a râs împreună cu mine.

În ultima zi de chimio, a adunat câțiva colegi de la lucru și au venit la geamul meu cu flori în mana, să îmi facă o surpriză și o bucurie că era ultima ședință de chimio! A fost wauuuuu, oamenii ca ea se nasc 1 la 1 milion. E de-o bunătate și o credință în Dumnezeu ieșită din comun. E omul care are mereu mâna întinsă ca să mă ridice. Nu cred că am sa îi pot mulțumi suficient vreodată.

Te-ai alăturat vreunui grup de suport în această perioadă? Ai primit ajutorul unui psiholog? Cât este de importantă credința?

M-am alăturat unui grup „Cancer la sân” se numește, de unde am cules pe parcurs anumite informații! Dar mereu mi-am ascultat instinctul, niciodată nu am ținut nici un fel de regim alimentar până acum, dar intentionez să încep să mănânc mai sănătos!

Dar ca să ajung la acest optimism am avut nevoie de psiholog, am avut nevoie de Angela B. un om de milioane. Și am avut nevoie de Dumnezeu și de credință, de încredere, de duhovnicul care mi-a spus că:

Am primit boala dar am primit și timp.

Fără Dumnezeu și oamenii pe care i-am avut alături (Ema și Cristina, fondatoarele grupului Less is more), fără oamenii care m-au ajutat, nu aș fi reușit!

Cât de mult este influențată vindecarea de prezența și ajutorul celor din jur?

Atunci când am primit diagnosticul nu credeam că voi ajunge aici. Mă gândeam doar că voi muri. De aceea spun că psihologul joacă un rol foarte important în această luptă, nu o poți duce singur. Familia e la fel de dărâmată ca și tine, e foarte greu să fii aparținătorul unui pacient oncologic. Mama mea a fost crescută într-o familie numeroasă, unde lucrurile astea (mersul la ginecolog, mamografii, psihog) nu au existat, de aceea nu a știut cum să mă ajute. Dar sprijinul familiei și a celor dragi e foarte important și influențează enorm vindecarea. Totodată, vindecarea este influențată și de noi, de modul de gândire, de încrederea în noi, în vindecare și în Dumnezeu!

Gândirea pozitivă, oamenii pozitivi, fac 80% din vindecare! Există viață după cancer, există tratamente, se poate trăi!

Care crezi că sunt cauzele care duc la cancer? Putem preveni o astfel de boală? Dacă da, cum?

Poate că dacă aș fi mers la controale de rutină o dată pe an nu aș fi ajuns aici. Cu siguranță nu as fi ajuns. De aceea recomand și chiar îndemn toate femeile să meargă la controale ginecologice periodic, ecografie la sân și mamografie după 40 ani!

Recent ai primit vești foarte bune și mulți oameni s-au bucurat enorm pentru tine. Cum îți trăiești acum viața?

În prezent fac kinetoterapie și drenaj limfatic, exercitii zilnice acasă! De curând am făcut un CT care a ieșit bine ! Veștile bune încep să vină. Fac ceea ce medicii mi-au recomandat, dar încet-încet revin la viața normală, mă gândesc rar la boală, fac doar lucruri care îmi fac bine, care mă bucură, îmi petrec foarte mult timp cu fiul meu și încerc să evit nervii, stresul, oamenii cu gândire negativă. Momentan fac un tratament care va dura doi ani, după care îl voi schimba cu altul pentru alți trei ani.

Ce ar trebui și ce nu ar trebui să îi spunem niciodată unui pacient oncologic?

Prea multă informație din experiențele altora, mai ales cele negative, nu ajută deloc la începutul acestui drum. La mine toate frustrările, toate nemulțumirile și toți nervii i-am vărsat pe mama mea și pe cei mai dragi, pentru că ei îmi erau cei mai aproape.

Un pacient oncologic are zile rele și zile bune, uneori are chef și poate vorbi cu oricine, alteori nu va vorbi și nu va raspunde la nimeni. Eu am preferat să fiu doar a copilului meu în zilele bune din perioada chimioterapiei!

Ce carte ai recomanda unui om care tocmai a aflat ca are cancer?

Împacarea cu tine însuți a Părintelui Necula. Mie părintele Necula îmi place foarte tare! Nu recomand să se citească pe internet despre boală ci să se ceară sfaturile de la oncologi, fiecare corp reactionează diferit, fiecare tip de cancer are alte recomandari.

Bianca are nevoie de ajutor financiar, pentru că drumul spre recuperarea completă este lung. Investigațiile, reconstrucția mamară, tratamentele, toate depășesc cu mult posibilitățile ei financiare. Așadar, las aici și un cont unde poți dona:

RO32 RNCB 0736 1117 5662 0001 / Gubranszki Bianca Brigitta sau Revolut: 0767147169

Mulțumesc, Bianca, pentru tot!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.