Compasiunea este starea care duce empatia la nivelul următor. Persoanelor pline de compasiune le pasă suficient de mult, iau atitudine și merg dincolo de zona de confort. În lupta noastră de a menține anumite limite și de a câștiga respectul celor din jur ajungem să confundăm compasiunea cu slăbiciunea. Dar compasiunea nu este slăbiciune, este o superputere și baza moralității.
Să ai compasiune înseamnă să te preocupe bunăstarea celorlalți, să îți dorești să îi ajuți și să acționezi în acest sens. Să simți durerea lor și să o lași să se manifeste fără să fugi de ea. Câștigul va fi de ambele părți.
Majoritatea oamenilor sunt empatici dar nu toți ajung la compasiune. Empatia este capacitatea de a vedea problemele celorlați din altă perspectivă, este doar un început de conexiune cu ceilalți, dar e incomplet.
Ca să înțelegem mai bine compasiunea ar trebui să ne imaginăm o lume fără supereroii care și-au riscat propria viață pentru a salva generații, să ne imaginăm o lume fără medici sau fără pompieri. E de neconceput ca ei să nu existe. Cu toate astea, fiecare dintre noi poate ajunge la compasiune fără a merge neapărat pe front.
Compasiunea nu este un răspuns automat la o problemă dificilă a cuiva, este un răspuns care apare doar atunci când situația este percepută ca gravă și nedreaptă. Este nevoie de un anumit nivel de preocupare, de conștientizare și de empatie. Compasiunea poate fi dureroasă dar este necesară pentru a evoca acțiuni pozitive.
Compasiunea este legea supremă a existenţei umane.
Dostoievski
Un blog colorat 