Despre mine

“Unii pictori transformă un răsărit de soare într-o pată galbenă. Alții transformă o pată galbenă într-un răsărit de soare.”

— (Pablo Picasso)

Despre mine

M-am născut cu pensula în mână la Petroșani, dar nu am apucat să fac bine ochi că m-au și dus ai mei acasă, la Uricani. Un loc frumos, cu aer curat, de munte, cu oameni simpli dar înțelepți.

Primul desen de la grădiniță a fost un eșec total. ”O lalea am desenat/ dintr-un ou cu vârful spart”- dar nu eu. Colegii mei. Eu am vrut să fac ceva special; așadar, câmpul meu de floarea-soarelui a primit o bulină neagră.

La școala primară m-am apucat să desenez prințese în timp ce tatăl meu îmi făcea toate temele la lucru manual.

În generală am descoperit pictura, motivată fiind de profesorul de desen care mă încuraja și îmi expunea ”capodoperele”. Pictam când plângeam, pictam când eram veselă, pictam ca să fug de teme. Când nu pictam, scriam poezii. Tot pentru a putea fugi de teme. Iar când în sfârșit mă așezam la birou, începeam să fredonez o nouă melodie și să îi scriu versurile. Așa am ajuns să compun, prin clasa a VI-a, alături de profesoara de muzică, imnul școlii, pe care toți îl fredonau obligați, la ora dânsei sau la careu 🙂

În liceu am ales să studiez Arhitectura, la Sigismund Toduță în Deva. Era interesant, dar nu îmi acorda atât de multă libertate de exprimare. Așadar, mai departe am ales Facultatea de Arte și Design din Timișoara, opțiunea individuală de studiu: Design grafic și Comunicare vizuală. Și asta spre surprinderea părinților, bunicilor, unchilor și nașilor de botez, că nu le-am călcat pe urme și nu m-am făcut profesoară. La Disertație am ilustrat o carte de jocuri pentru copii, iar la Licență o carte de poezii a tatălui meu, spre bucuria lui.

Primul proiect de design a fost în 2008. În prezent fac parte din echipa Portare.

Caut proiecte interesante și oameni prietenoși.

Ce fac atunci când nu fac ceea ce fac?

  • scriu pe blog
  • îmi place să mobilez casele din SIMS
  • îmi place să mă joc în FL STUDIO
  • încă mai cred în Moș Crăciun 🙂
  • mă fascinează astronomia
  • îmi place să joc Rummy
  • îmi doresc să iau lecții de pian
  • dacă nu aș fi fost ceea ce sunt, aș fi devenit cercetător britanic.

Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.