Mașină nouă sau mașină second-hand?

Din ce în ce mai mulți oameni preferă mașinile second-hand în locul celor noi, căci cele din urmă  se devalorizează mai repede și bla-bla-uri din astea. Site-urile auto sunt pline de anunțuri, ”prietenii” care aduc mașini din Germania și Bulgaria s-au înmulți și îmbogățit, deci ai de unde alege.

Unii se pricep mai mult la mașini, alții mai puțin. Ăia care se pricep mai mult, iau țepe mai mici. Când îți cumperi o mașină second te aștepți să nu se comporte ca una nouă, cu toate astea ai prefera ca vânzătorul să fie sincer în legătură cu problemele pe care le are automobilul, măcar așa în mare. Să știi și tu dacă riști să mori pe drum din cauza reparațiilor proaste.

Și-a găsit soțul mașina preferată și a decis să o cumpere. Așa că a luat pe cineva cu el și au zburat până la București să o ia. Ajunși acolo, au văzut mașina, care arăta foarte bine, avea foarte puțini km (dubios) și părea ca nouă. Individul spunea că o vinde pe motiv că dorea să își ia una mai mare în care să îi încapă copiii. Au dus-o la service și, deși au insistat să aleagă ei locul, vânzătorul i-a convins că el știe mai bine unde să meargă. Acolo li s-a spus că mașina nu are probleme așa că au făcut actele. Nu erau convinși că mașina era impecabilă, dar se gândeau că mai repară mărunțișuri pe parcurs. Înainte să plece, de nicăieri a apărut un nene care a început să o mângâie și să plângă (la propriu) după mașină. Să spună că mașina e impecabilă și că îi pare nespus de rău să o dea. Vânzătorul l-a prezentat drept tatăl lui, dar nu știu dacă o fi fost chiar așa sau era un actor prost plătit.

Au plecat. Au ajuns la Timișoara și a hotărât să o ducă și aici la verificare la reprezentanța. Jale. Se mirau cum de nu s-a făcut mașina bucăți pe drum. Cum de au ajuns întregi acasă. Mă întreb cum de a putut să doarmă liniștit vânzătorul. Mașina avea probleme nasoale. După o verificare mai amănunțită i-au spus că a fost lovită tare și că majoritatea pieselor trebuiau înlocuite. După primele reparații am fost nevoiți să plecăm la Sibiu. Primul drum lung. Pe la Deva a început să se comporte ciudat. Bine că a apucat-o strechea chiar aproape de ceva service auto. Nu a fost grav, dar a mai scos niște bani din buzunar. Când ne-am întors am hotărât să o pună la punct și să o vândă. A făcut cele mai amănunțite reparații, cred că nici tancul nu o mai strică acum. A pus-o la vânzare cu tot cu povestea ei, sincer și fără să ascundă nimic. Am avut primul posibil cumpărător, gata să o ia dacă nu ar fi vrut fiica dânsului altă culoare. Am decis astfel să scoatem anunțul si să ne bucurăm de ea acum că nu mai are probleme. Între timp a descoperit al meu și un mesaj al tipului care ne-a vândut mașina pe ceva forum în care spunea cum a lovit-o el la 150 km/h pe autostradă. Să fie sănătos. Nu era nevoie de circ. Puteau muri oameni.

Per total, mașina asta, cu tot cu reparații, a costat cât una nouă. Deci nu am câștigat nimic. Poate doar convingerea că niciodată nu o să mai cumpărăm mașini second.

Tu ce zici? mașină nouă sau mașină second?


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

13 comentarii

      1. Imi pare rau, se pare ca nu functioneaza scripturile pe blogul tau … extrage de acolo link’ul ca sa ajungi unde trebuia. :)Linkurile utile directe ar fi astea:
        http://ingerisidemoni.ro/blog/masina-noua-vs-masina-second-hand/http://ingerisidemoni.ro/blog/masina-second-handsfaturi-pentru-cumparare/http://ingerisidemoni.ro/blog/vreau-sa-imi-cumpar-masina-sfaturi-pentru-achizite/
        Restul pe aici:
        http://ingerisidemoni.ro/blog/?s=masina
        Spor si sper sa iti fie de folos pe viitor! 🙂

        Apreciază

  1. In Romania am cumparat noua si in 7 ani i-a scazut valoarea de piata cu peste 80% asa ca nu merita s-o vand mai ales ca i-am facut doar 60 mii de km. si 90% dintre ei in afara tarii. Aici am luat una second-hand am facut 50 mii de km. deja cu ea si desi are 14 ani inca merge fara probleme si doar cu o revizie anuala inainte de ITP. Asa ca totul depinde si de context. Eu unul n-am sa mai cumpar masini noi pentru ca nu se amortizeaza investitia la fel de repede precum ii scade valoarea.

    Apreciază

      1. Pai eu n-am avut incredere sa cumpar second-hand nici de la straini, adica de la targ sau din ziar. Asa ca m-am dus la un dealer ce se ocupa cu vanzarea de astfel de masini, am platit probabil vreo 300 de euro in plus fara de cat plateam pe una luata din ziar si am primit garantie 1 an pe motor (au trecut 3 ani si dupa cum spuneam 50 mii de km. si nu i-am schimbat nimic) si s-a ocupat el de toate actele. Eu doar am platit, am dat copie dupa actele de identitate si am primit masina cu actele in regula dupa maxim 1 ora de asteptare.

        Apreciază

          1. Daca esti atent la cateva reguli de baza, riscurile de a cumpara o masina SH se minimizeaza cu toate ca trebuie sa iti asumi cateva. Ti’am o trimitere la niste posturi scrise de mine de’a lungul timpului si din experienta mea cu vandutul/cumparatul de masini SH. Te pot ajuta sa intelegi ca nu e dracu atat de negru daca ai temele facute. 🙂

            Apreciază

  2. Mi s-a intamplat si mie. Dauna totala, reparata doar pentru vanzare. Bineinteles ca proprietarul nu mi-a spus, am descoperit eu la ceva timp. Nu stiu cum am reusit sa o cumpar fara sa-mi dau seama. Totusi, cand cumperi SH cumperi la risc, indiferent de cateva verificari ii faci. Masina actuala este ok, insa pana sa o cumpar am tot umblat. E mai greu dar cred cu rabdare mai gasesti si masini bune sh.

    Apreciază

      1. Da, din Romania. Sunt multumit de ea, insa chiar si asta a avut o mica problema pe care am vazut-o abia dupa un an de zile. Oricum, ceva minor in comparatie cu ce am mai avut. 😀
        Inainte sa o cumpar am cautat si am vazut in total cred ca vreo 10 masini. 🙂

        Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.