Nu ne rănesc oamenii, ci propriile așteptări

Fotografie de Engin Akyurt pe Pexels.com

Împlinirea dorințelor și nevoilor noastre este doar în controlul nostru și depinde în mare măsură de acțiunile și alegerile pe care le facem. Poate, uneori din comoditate sau din neglijența față de noi înșine, vrem ca ceilalți să ne ofere totul, doar că realitatea lor nu coincide cu realitatea noastră.

Când persoanele la care ne așteptam cel mai puțin ne rănesc cel mai mult ne dăm seama, că, de fapt, am avut așteptări prea mari de la ele și o altă imagine despre situația și oamenii respectivi. Totodată, ajungem să conștientizăm că ieșirea din această fantezie ține doar de noi, schimbând perspectiva și atitudinea noastră.

Așteptările nu trebuie eliminate complet, ci ”echilibrate cu realitatea”. De obicei vrem ca ceilalți să ne citească doar de pe copertă însă noi trebuie să le deschidem toată cartea pentru ca ei să poată studia gândurile noastre. Când ceilalți nu ne îndeplinesc nevoile nu înseamnă că ei nu ne mai iubesc ci că, poate, nu au habar despre ceea ce ne dorim. Comunicarea este cel mai important pas dar, deși toți știm să vorbim, foarte puțini reușim cu adevărat să spunem ceva.

Suntem o generație tristă cu fotografii vesele”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.