Știu cât mă lăudam în ultimul articol că nu voi mai neglija blogul dar la întoarcerea din concediu, prin 28 august, toate planurile mi s-au dat peste cap. Unul dintre pisoii pe care i-am adoptat în urmă cu aproape 5 luni era diagnosticat cu parvoviroză. Deși vecina mea l-a dus la medic înainte să ne întoarcem noi, veterinarul nu i-a dat șanse de supraviețuire. Totuși, eu am insistat până în ultima clipă să facă tratamentul în speranța că vom vedea îmbunătățiri. A murit în chinuri, sub privirea mea și trebuie să recunosc faptul că mi-a fost dificil să trec peste momentul nefericit. Mă gândeam cu groază că vor urma și ceilalți pentru că da, parvoviroza felină, acest coronavirus nenorocit, nu iartă puii de pisică, mortalitatea este de 90% și contagiozitatea de 100% la pisicile tinere, nevaccinate (nu au fost vaccinate la timp din motive de sănătate).
Am hotărât astfel să mă documentez mai mult despre ce înseamnă acest virus și mare mi-a fost mirarea să aflu că se manifestă aproximativ la fel cum se manifestă la oameni Covid -19. Când următorul pisoi a început să aibă primele simptome: febră și depresie, lipsă apetit, diaree incontrolabilă, vomă, tremur, am fugit la medic…și asta a făcut diferența dintre viață și moarte. Medicul i-a administrat tratamentul însă mi-a recomandat să caut o clinică unde să îl pot interna ca să îi crească șansele la supraviețuire căci trebuia hidratat des. Așa a început aventura. Am umblat ore în șir prin Timișoara la diverse clinici veterinare și am sunat la alte zeci. Nimeni nu a dorit să ajute pisoiul pe motiv că boala era prea contagioasă pentru restul animalelor și că acest virus este foarte rezistent la dezinfectanți. Așadar, m-am ambiționat să salvez pisoiul cu sau fără acea internare. Il hidratam foarte des (CEL MAI IMPORTANT LUCRU) cu apă și supă de pui dozate în seringă și m-am reîntors la singurul medic veterinar (Canifel Vet) care m-a ajutat să vindec animalul. Mamica lor, bunica lor adoptivă și ceilalți doi pisoi nu au avut nimic.
Ce am învățat din această experiență care, cred, se poate aplica, pe alocuri, și în cazul nostru, al oamenilor:
- Prevenția e cea mai importantă. Vaccinarea la timp a pisoilor i-ar fi ajutat enorm.
- Tratamentul trebuie administrat de la PRIMUL SIMPTOM. Orice oră contează. În cazul pisicuței care a murit, vizita la medic a fost făcută relativ târziu iar decesul a fost cauzat de o pneumonie severă.
- Nu virusul în sine ucide, ci deshidratarea sau infecțiile grave pe care le poate provoca în organism acest virus. Prin urmare, chiar dacă animalul refuză hrana, este vital să îi dai forțat, cu seringa, apă, supă de pui strecurată și vitamine.
- Covid-ul pisicilor, parvoviroza felină sau canină e mortală 100% pentru animalele nevaccinate, cu vârstă până la un an. Totuși, șansele de supraviețuire cresc până la 50% dacă tratamentul e administrat corect, la timp și chiar mai mult, dacă animalul este internat într-o clinică.
- Parvoviroza se tratează doar la medicul veterinar, nu pe grupurile de experți de pe Facebook.
- Parvoviroza, ca în cazul SARS-COV 2, lasă sechele. Pisica vindecată a rămas cu constipație cronică, pierderea parțială a părului și încă nu reușește să ia în greutate, deși este activă și mănâncă foarte bine.
- Simptomele de parvoviroză felină sunt: pierdere apetit, letargie, scaun apos, incontrolabil și urât mirositor, febră, tremur, somnolență, poziție ciudată a corpului.
- Pisicile cu panleucopenie (parvoviroză) au nevoie de căldură. Prin urmare, trebuie asigurat un așternut cald și mereu curat. Noi foloseam acele păturici absorbante care se utilizează după operație și le schimbam des.
- Animalele care suferă de parvoviroză trebuie să fie izolate de animalele sănătoase. Noi nu am avut această posibilitate.
- Tratamentul împotriva panleucopeniei/ parvovirozei este costisitor și durează. Ciocolata a făcut tratament injectabil cu antibiotice timp de 10 zile, apoi a primit hrană specială de convalescență, vitamine pentru refacerea florei intestinale și multă hrană umedă.
- Chiar dacă animalele care supraviețuiesc virusului dobândesc imunitate pe viață, vaccinul trebuie făcut pentru o mai bună protectie și pentru a le feri de alte boli sau de alte tulpini ale virusului.
- Virusul trăiește pe suprafețe foarte multă vreme, până la un an spun specialiștii, deci e important ca în această perioadă să ferim animalele nevaccinate de locul sau de animalele care au avut parvoviroză.
Cam asta a fost activitatea mea principală în ultima perioadă, pe lângă activitățile făcute alături de fetiță și job. Sper că informațiile date te-au ajutat și convins cât de important este să îți vaccinezi animimalele de companie.
Descoperă mai multe la Un blog colorat
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Un blog colorat 
Bună! Ce fel de supa de pui? Nu vomita?
Mie mi-au zis sa nu-l forțez ca să nu vomite.
Mulțumesc mult pt răspuns
ApreciazăApreciază
Am fiert pui și i-am dat zeama cu seringa. Câte puțin, cât putea, cu pauze dese. Trebuie multă radare însă nu am vrut sa renunț asa ca ma trezeam și noaptea. Cam la 2 ore i-am dat supa. Important e sa fie mereu hidratata și cum nu ma primeau la niciun cabinet cu ea sa interneze si sa o hidrateze cu perfuzii am zis ca nu am nimic de pierdut dacă încerc sa o salveze eu cumva. Asa ca am „improvizat” chestia asta. Medicul care ii administra injectii zilnic mi-a spus ca nu crede ca scăpa, sunt șanse de 1%. Și uite ca au trecut 2 ani și e perfect sănătoasă 🙂
ApreciazăApreciază
Da! Uite și experiența mea, de data asta canină și… mai romanțată:
Luky
Suferințele sunt legate de parvoviroză, această înșelătoare și mortală boală a cățeilor nevaccinați, sau mai grav, cum l-am prins pe veterinarul de proximitate: cu ser fiziologic în seringă, de era să-l linșeze cartierul.
Lucki, prima mea cățelușă, corcitură de teckel, a fost recuperată dintr-o crâșmă, unde intrasem să beau o bere cu niște colegi ofițeri.
O dihanie de om în sevraj de alcool, vroia să o dea la schimb pe o sută de votcă. Cum crâșmarul nici nu vrea să audă, a aruncat cu ghemotocul de blană de perete.
Ce a rezultat, e previzibil: eu am luat ființa care tremura din toate încheieturile, iar amicii mei au scos aburii de alcool din nesimțit!
Eram tânăr, abia mutat la casă nouă, copii, nevastă, mobilare, aclimatizare, nebunie, nevastă-mea:
– Asta ne mai trebuia, aspirator de pureci și depozite de rahați. Eee, în doar două săptămâni lucrurile au luat o turnură inversă. Eu deveneam agasat de insistențele ei de a-mi linge nasul, mai ales când veneam, praf de obosit, din cine știe ce delegație, iar restul familiei mă apostrofa, făcându-mă de toate alea.
Era prin 91-92, abia mișca cablul, de internet nici nu visam, aveam doar două cărticele, cât palma: “Câinii și pisicile mele”, excepționale publicații.
O iarnă cumplită, era să mor rătăcit în câmp căutând, prin nămeți, un punct militar.
Am venit acasă rebegit, într-o permisie de trei zile cu gândul să nu mă dau jos din pat.
Acasă, agitație: Lucky nu mai mânca de două zile, i se uscase nasul, îi lăcrămau ochii, galeșă și cu privire de moarte.
Soața îmi scosese cojocul din dulap și cu el în mână s-a înfipt in fața mea:
– Ești bărbat! Du-te la doctor cu ea. Cred că are parvoviroză!
Nu aveam ce să comentez.
Doamna a așezat-o într-o pungă de plasti pe care a pus-o într-o textilă, eu am băgat-o la piept sub cojoc și …
Și, aici era o întrebare. Mă duc la un amic, la două blocuri:
– Mă, știi pe unde este un punct veterinar?
– Habar n-am, ce-ți trebuie? Moare scoafa pe care ai tăiat-o de crăciun?
– Moare Lucky! Tre’ să fac ceva!
– Hai’ la trei’, la Vasile, că-i de la țară, poa’ știe ceva!
– La D.R.V.V. declară Vasile, da’ nu cred să fie careva pe acolo, că-i sâmbătă …
– Aha, mă dumiresc, adică… cam pe unde?
‒ Treci de gară, peste triaj e o potecă, mergi pe ea da’ cam pe la juma’ o cârnești stânga că altfe’ ajungi în sat, or fi vreo 3 km, da’ tu nu o iei spre sat, o cârnești, cum ți-am zis, juma’ la stânga și în față, cam la un km., ai să vezi un bloc în construcție… Ăla-i sediu nou, nu te duci acolo, că nu-i nimeni, te duci în spate, sunt două barăci. Una mai mică, unde-i punctu’ veterinar și una mai mare, unde-i spitalu’, clar?
– Clar!
Dau să plec:
– Vezi, mai în fund e o casă, acolo stă tehnicianu’ Miron. De nu vrea, îi zici că nu-i mai aduc vierii la castrat. Hai, fugi!
Până în gară, îmi înțepenesc picioarele. Intru în restaurant, iau o sută de Dobrin, trag la o masă.
Caut în buzunări punga cu pipeta pară, în care a pus soața, apă cu suc de lămâie. O salt pe Lucky, până-i iese capul din cojoc și o forțez să bea. Deja are ochii tulburi și e ca o cârpă. Mă zărește prin ceața bolii și încearcă un gudurat: iese doar o hârâială. Devin neliniștit. Dau votca pe gât, o bag la loc, și plec.
În urmă, comentarii:
– Am văzut mulți duși, la viața mea, da’ să umble cu câinele la ckept și să-i dea de băut și lui…crede-mă! N-am mai văzut!
Trec de triaj bate un viscol, mai să mă pună jos. Canci potecă, zăpada-i de juma’ de metru. O iau la plesneală (dacă n-am murit la Corod, n-o să crap acuma , acasă…). Cam la un km. o ‘cârnesc’ spre stânga. Ajung la un dig de vreo trei metri. O iau în dreapta, noroc! balustarda de la o pasarelă, simt asfalt sub picioare: încă sunt în civilizație.
Printre fulgii viscoliți văd dihania de construcție care va fi viitorul spital veterinar zonal.
Picioarele mi-au degerat deși am păstrat bocancii militari, am izmene de bumbac și blugi dă’ firmă.
Dau colțu’. La baracă mică, nik. La a mare, idem.
Mai avansez și dau de o potecă, ajung la ușa omului.
‒ Ce-i cu tine, bre? Te-ai rătăcit?
Intru. Căldura bagă ace în obrajii mei, fălcile nu vor să mă asculte, bâigui:
– Moare Lucky!
Laboratorul e lugubru. Mese de inox, gresie antiacidă, mâncată de timp, neoane, care cu a lor lumină rece, amplifică frigul pătrunzător.
O scot pe Lucky, o așez pe o masă, ca de disecție. Veterinarul își trage două mănuși:
– Ia să vedem noi ce avem aicea?! Lucky prinde brusc viață. Dă să-l muște:
– Ține-o, mătăluță de ceafă și de picioarele de dinapoi…cu o blândețe pe care nu o puteam bănui la matahala de 2 metri și peste 100 de kg., o palpează, la ganglioni:
– Ai venit la timp, mâine ar fi fost prea târziu. Ține-o. Caută într-un rastel și scoate o seringă hipodermică uriașă.
Simt prin empatie, un cutremur în coloana vertebrală: „ce vrea a face uriașul?”
O umple din diverse șipuri, majoritatea cu urme de folosire. Împinge până țâșnește lichidul prin ac:
– No!…Ține-o, mătăluță că o să o doară… asta e…
Lucky se scapă pe ea. Imperturbabil, veterinarul împinge în seringă. Vena descoperită, cu un brici de pe vremea bunicului, se umflă dar, încet, absoarbe sfertul de kil de substanțe, băgate în ea.
‒ Gata! Salt-o! Cu o racletă de curățat parbrize și o tehnică rodată, îndepărtează dejecțiile. Îmi întinde o cârpă dubioasă și cu o găleată cu apă, dirijeză, la scurgere, mizeria.
Revenim în cabană. Căldura mă moleșește:
– Cât vă datorez?!… Se așează la o masă, improvizată birou. Scrie, adânc pe o hârtie, ridică pixul către mine:
– Pe unde-i venit? Am văzut urmele de pași venind dinspre sediul nou.
– Prin triaj…
– Da… Ți-a zis cineva că nu ești sănătos? Te găseau la primăvară… Suntem la 500 de metri de barieră, de Podeni, puteai să ei un Taxi. Ăăăă, câți bani ai la tine?
– Vreo 200, pe-acolo.
– Aha! mai scrie pe hârtie, se mai uită la mine, pune mâna pe telefon:
– Un taxi la veterinară… da’, tu, eu sunt, hai…. urgență. Ce? Să vină papucu’ că e 4×4, am un singur client.
Afară se oprise viscolul. Era o atmosferă de cristal. Taxi-ul scotea aburi. Ne strângem măinile:
– Vezi de tratament, în gară la Eftimie. Nu ai trecut peste partea grea. Tot așa cu pipeta, bună idee, da’ să nu mai pui lămâie, îi faci stomacul praf. Să mă suni… ai numărul meu!
Din portieră ridic capul:
– Ai scăpat…
– Ce-am scăpat?
– Păăă, o zis Vasile că de nu-mi tratezi cățeaua, nu-ți mai aduce vieriii la…
– Aaaa, ceara, candela, și psițalții…. el te-a trimis prin triaj….!
Lucky, a murit acu’ trei ani, la o vârstă memorabilă. Între timp, eu m-am mutat la casă pe pământ și în fundul curții am un mic cimitir unde este îngropată și ea, unul din băieții ei și pisici și motani care și-au slujit stăpânul de-a lungul anilor!
P.S. de când am scris asta a murit și Lady, fata ei.
Dar îl am pe Fido și pe ‘nebunele’ de Mița și Pița
20 Decembrie 2014 21:56
,iar acum o repostez în anul de grație 2021.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Va multumesc ca ati impartasit din experienta dvs. Parca am citit o carte buna 🙂 Ma bucur sa stiu ca Lucky a supravietuit acestui virus si ca a reusit sa traiasca pana la o varsta memorabila. Sunt sigura ca a avut parte de o viata de rege 🙂 si ma bucur sa stiu ca mai exista si oameni cu suflet, asa ca dvs.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Bună! Eu ma aflu în situația asta, pisica mea a făcut parvoviroza și nu mi dau seama dacă răspunde la tratament. Oare și pisica dvs avea dureri când bea apa sau supa ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În primul rand sa ajungeți neapărat la medic. Trebuie tratament injectabil dacă internare nu se poate. Dacă nu o poate interna atunci musai sa stați zi și noapte cu seringa de supa, sa o obligați practic sa bea. Ele mor pentru ca se deshidratează foarte tare. Apoi, după vindecare musai sa o vaccinați. Au tot felul de simptome, a mea avea dureri, era letargica, nu putea sa bea sau sa mănânce nimic. La 2 ore ii băgam supa cu seringa, inclusiv noaptea. Asa, câte puțin, puțin. Apoi ținută la căldură.
E o boala imprevizibila din păcate. Dar dacă nu e pui atunci are șanse și mai mari de supraviețuire.
ApreciazăApreciază