Spunea odată un psiholog că cei care nu sunt specializați/ nu au experiență într-un anumit domeniu nu pot spune ce este corect și ce e greșit în domeniul respectiv. Ei își pot exprima părerea personală care ar trebui să se rezume DOAR la ”MIE îmi place/ nu îmi place” lucrul respectiv. Deci, nu putem să spunem că traforajele din fața Catedralei de la Timișoara sunt urâte cât timp nu știm nimic despre arta naivă. Putem avea o părere personală, dar asta nu înseamnă, automat, că avem dreptate sau că putem da verdictul.

Sărbătoare Învierii -transformată în prilej de îmbuibare, consumerism, bâlci ieftin și turism de prost gust, unde kitschul este la ordinea zilei

Sărbătoarea Învierii înseamnă renașterea noastră interioară, este despre legătura dintre Dumnezeu și om. Este sărbătoarea care aduce liniște sufletească, pace și armonie. Cu toate acestea, mulți o văd ca pe un prilej de îmbuibare, consumerism, bâlci ieftin și turism de prost gust, unde kitschul este la ordinea zilei. Icoanele pictate pe lemn au fost înlocuite de printuri cu iepuri colorați, ouă curcubeu, păpuși gigantice din plastic – deloc prietenoase cu mediul, sau personaje din desene animate care, oameni buni, nu au absolut nicio treabă cu semnificația Învierii Domnului!

Kitschul de la târgurile de Paști reușește cu fiecare an să îndepărteze oamenii de la semnificația religioasă a Sărbătorilor Pascale. Totul s-a transformat într-un eveniment comercial frivol. Clopoțeii decorativi, caruselul, căsuțele în formă de ciupercă sau Alice în ţara minunilor nu stârnesc gânduri profunde despre sacrificiul lui Iisus Hristos și învierea Sa – care sunt cele mai importante semnificații ale Sfintei Sărbători.

Pot să înțeleg că acest stil estetic este atractiv pentru copii și pentru cei care vor să socializeze la un mic cu muștar, nefiind interesați de aspectul religios al acestei Mari Sărbători. Nu sunt absurdă, nu văd nimic greșit în a participa la evenimentele și târgurile organizate în această perioadă. Dar cred că se poate găsi o cale de mijloc, prin care să transformăm aceste teme pascale într-un mod creativ și responsabil, păstrând simbolurile sacre și tradițiile.

În satul românesc încă se mai respectă unele valorile și tradițiile ancestrale

Societatea modernă a adus o serie de schimbări în tradițiile și obiceiurile de Paști, totuși, mai rămân oameni, pe ici pe colo, care doresc să le împărtășească și să le păstreze. Avem exemple în satul românesc, unde, încă se mai respectă unele valorile și tradițiile ancestrale, unde casele sunt îmbrăcate cu decor simplu, elegant și cu un înțeles profund și religios.

Îmi aduc aminte cu drag de perioada copilăriei, când am avut parte de cele mai frumoase sărbători pascale. Pregătirile începeau din timp, încă de la începutul postului, care era sfânt și respectat de toți. Nu mâncam salam vegetal, nici burger vegan cu cartofi prăjiți. Se punea accentul pe hrană – adevărata hrană – provenită din solul muncit de mâinile ridate ale bunicilor. Aveau ore fixe de masă, iar străbunica nu mânca niciodată fără rugăciune. În perioada postului nu existau certuri, nervi sau stres, era perioada cea mai liniștită din an. Nu țineau postul cu tristețe, ci cu speranță și bucurie. În săptămâna care preceda Marii Sărbători se făcea curat în toată casa, chiar și în cel mai ascuns colț. Trezirea la ora 5 era obligatorie pentru adulții casei, mai puțin pentru bunica mea, care era în picioare la ora 4 să coacă pâinea pe vatră. Deși munceau de dimineața până seara, nu era loc de somn în Săptămâna Patimilor, când eram nelipsiți de la Denii. Rugăciunea și hrana sănătoasă s-au dovedit a fi un puternic energizant pentru că ei niciodată nu erau obosiți. Macatul țesut manual de străbunica mea (pe care îl păstrez și acum cu sfințenie și care este mai vechi de 100 de ani) folosea ca obiect de decor înfrumusețând patul îmbrăcat de sărbătoare. Ouăle se vopseau obligatoriu roșu și se așezau pe masa împodobită cu o fața de masă brodată manual. Vasele din lut și pâinea pe ștergar, alături de o icoană și o lumânare erau singurele decoruri pe care le foloseau. Oamenii se întâlneau atât la biserică dar și acasă, toată săptămâna fiind prilej de vizite și revederi dragi. Da, se mânca bine, dar simplu și sănătos.

Paști sau Paște?

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători religioase, dar, din păcate, am uitat inclusiv de semnificația cuvântului ”Paști” pe care l-am înlocuit, din comoditate, cu ”Paște”. Conform Dictionarului Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Române, ambele variante sunt corecte. Totuși, din punct de vedere etimologic, termenul Paști este cel preferat de Biserica Ortodoxă. Îl regăsim în Sfânta Scriptură, în Cartea de învăţătură a diaconului Coresi din 1581 („Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), în Noul Testament din 1648 („sărbătoarea azimelor care să cheamă Paştile”)

Cu o viață din ce în ce mai agitată și un acces ușor la produse alimentare non-tradiționale, am uitat adesea de bogăția culinară, culturală și spirituală pe care o aduce Paștele. Această transformare poate fi rezultatul influenței culturale străine și a schimbărilor sociale. Astfel, tradițiile stricte, cum ar fi postul, au devenit opționale în conștiința multora, iar alte tradiții, cum ar fi colorarea ouălor în roșu sau colindatul, au devenit mai puțin populare.

Indiferent de religie, rădăcinile noastre culturale și spirituale sunt o parte vitală a identității noastre și ar trebui să le protejăm și să le păstrăm cu grijă. În final, Paștele este și va rămâne o sărbătoare profund spirituală și socială în țara noastră, iar păstrarea tradițiilor și valorilor sale ne ajută să ne resetăm valorile și să ne reamintim astfel cine suntem și de unde am venit.