Greșeli frecvente în designul grafic

Designul grafic este o industrie în continuă dezvoltare, care oferă oportunități de carieră foarte atractive din punct de vedere financiar și nu numai.

greseli frecvente in designul grafic

Designul grafic este o industrie în continuă dezvoltare, care oferă oportunități de carieră foarte atractive din punct de vedere financiar și nu numai. Cu o cerere continuă pentru serviciile de design grafic, acest domeniu va continua să evolueze în următorii ani, mai ales că oferă o gamă largă de proiecte precum branding, design de ambalaje, web design și multe altele.

Odată cu evoluția tehnologiei, designul grafic a devenit din ce în ce mai accesibil și mai ușor de învățat. Însă nu este sufiecient să faci niște cursuri de Photoshop, Illustrator, InDesign sau ce mai vezi tu prin reclamele de pe Facebook, ca să ajungi să creezi vizualuri faine. În ciuda cunoașterii și a experienței există, încă, neînțelegeri și greșeli care pot să afecteze produsul final. În cele ce urmează, vom discuta despre cele mai frecvente greșeli pe care le fac designerii grafici și cum pot fi acestea evitate.

Nu livrezi când și ce promiți

De departe, una dintre cele mai grave greșeli pe care le poate face un designer grafic este să nu respecte deadline-ul și să nu livreze ceea ce promite. Atunci când negociezi termenele limită și așteptările clientului trebuie să te asiguri că ești capabil să livrezi calitatea promisă. Știu, sunt momente când nu ai inspirație, mi se întâmplă și mie de multe ori, dar trebuie să știi cum să gestionezi situația astfel încât să ieși din asta cu bine.

Nu înțelegi brieful

brief design grafic
Brief

Când primești o propunere de colaborare este esențial să ceri un brief, adică un document despre firma/ brandul respectiv, despre produsul sau serviciul care urmează să fie promovat precum și despre cerințele și așteptările legate de proiectul de design. Știu, sunt clienți care nu sunt dispuși să ofere așa ceva, însă ignorarea briefului înseamnă vizualuri irelevante care nu transmit mesajul dorit și nu ajung la publicul țintă. În astfel de situații pierderile vor fi de ambele părți, chiar dacă tu livrezi un design excepțional dar nepotrivit cu obiectivele clientului tău.

Deci, brieful este pasul cel mai important și obligatoriu pe care trebuie să îl faci alături de clientul tău. Chiar am o experiență recentă cu cineva care dorea un logo, dar insista că nu are ce brief să îmi dea pentru că avea o dorință simplă: numele său scris cu un font drăguț. După livrarea celor trei variante și-a dat seama că, de fapt, își dorește o păpușă, ca apoi acea păpușă să devină un ac și o ață. Am renunțat în mod prietenos la colaborare și i-am recomandat să caute pe altcineva sau să se gândească mai bine la un brief detaliat și apoi să revină. A insistat să continuăm colaborarea dar mi-am dat seama că, atunci când un client nu îți oferă un brief detaliat, înseamnă că nu știe ce vrea. Și dacă un client nu știe ce vrea înseamnă că nimic din ce vei livra nu va fi ok.

Am rămas în relații bune cu acea clientă și din când în când îmi trimitea câte un logo făcut de alți designeri să îmi exprim părerea. Ce observam era că, de fiecare dată, designul se schimba radical, dar nici acele colaborări nu s-au concretizat. Și tot la vorba mea a ajuns. A lăsat la o parte comoditatea și a început să conceapă un brief. Astfel, și-a dat seama că, de fapt, o deranja numele ales, nicidecum propunerile de logouri pe care le-a primit. Și astfel, a revenit la prima variantă, dar cu alt nume al brandului pe care urmează să îl dezvolte.

Folosești culori în combinații greșite

Combinati de culori potrivite in designul grafic. Ilustratie Adobe Illustrator.

Culorile sunt un element cheie în designul grafic, dar folosirea prea multor culori sau a combinațiilor de culori nepotrivite poate duce la confuzie și haos. Culorile bine alese pot transmite emoții și pot ajuta la crearea unei identități vizuale puternice pentru un brand sau un produs. Este important să optezi pentru o paletă de culori potrivită și coerentă. Cu cât folosești mai puține culori, cu atât mai bine reușești să comunici mesajul dorit. Totodată, e important să fii atent la folosirea culorilor-accent, care, în cantități mari, poate duce la supra-aglomerarea designului.

Este important să studiezi psihologia culorilor, deoarece fiecare dintre acestea are o anumită semnificație și produce emoții. Folosirea greșită a culorilor poate duce la emoții negative și la transmiterea unui mesaj greșit către publicul țintă. De asemenea, contrastul este la fel de important în designul grafic căci ajută la îmbunătățirea clarității mesajului. Un text maro pe un fundal negru va fi greu de citit și va duce la confuzie.

Nu înțelegi diferența dintre CMYK și RGB
Diferenta dintre RGB si GMYK in designul grafic.
GMYK VS RGB

Cmyk și RGB sunt două formate de culoare esențiale în designul grafic și imprimarea de documente. Mai pe scurt, modul de culoare RGB (Red-Green-Blue) este potrivit pentru lucrările digitale (web design, TV, dispozitivele mobile, fotografia digitală). Acesta oferă o gamă largă de culori vii și luminoase cu impact vizual puternic. Pe de altă parte, modul de culoare GMYK (Cyan-Magenta-Yellow-Black) este folosit în industria de tipar, prin amestecarea a patru culori care sunt aplicate pe hârtie. Deci, trebuie să acorzi o foarte mare atenție la acest detaliu atunci când lucrezi la materiale printabile. Oricum, o să revin cu un articol detaliat pe această temă.

Subestimezi importanța spațiului alb
spatiul alb in designul grafic

Spațiul alb, sau spațiul negativ – așa cum se mai numește uneori, este distanța dintre linii, paragrafe, texte, imagini, diferite elemente UI și așa mai departe. Spațiul alb poate avea orice culoare, textură, model, imagine, deci nu este, literalmente, un spațiu gol și atât, ci un instrument puternic cu ajutorul căruia orice creație artistică va fi îmbunătățită. Folosirea corectă a spațiului alb face ca un text să fie lizibil și ușor de parcurs, iar compoziția designului să fie una echilibrată și să denote profesionalism.

Nu ai studii în domeniul designului grafic sau tratezi designul grafic ca pe un hobby

facultatea de arte si design

Când spun că nu ai studii în domeniul designului grafic nu mă refer neapărat la absolvirea unei facultăți de profil (deși ar fi ideal), ci la faptu că te limitezi la a învăța designul grafic doar urmărind niște tutoriale pe Youtube.

Să fii un designer grafic bun nu însemnă să știi bine suita Adobe și atât. Să fii un designer grafic bun înseamnă cunoștințe de Istoria Artei, înseamnă dobândirea abilităților de a evalua o problemă și de a determina o soluție complexă. Doar prin studii poți explora toate ramurile designului grafic și vei fi scos obligatoriu din zona de confort. Cum spuneam și în articolul Cum îți poți găsi primii clienți ca designer grafic, absolvirea unei facultăți de arte, spre deosebire de cursurile online, îți deschide mai multe orizonturi. Te angajezi mai ușor, ai oportunități de a studia și lucra în străinătate, de a explora idei noi, de a experimenta cu diverse tehnici și materiale și de a participa la tot felul de ateliere, expoziții, cursuri. Vei studia marketing, comunicare vizuală, package design, web design și tot ce ține de acest domeniu vast atât pe partea teoretică dar și pe partea practică.

Folosești efecte demodate și inutile

oferta speciala design logo
Imagini preluate. In stanga un exemplu de asa NU. S-au folosit prea multe fonturi (4!!!), culorile nu sunt bine alese, efectele sunt inutile si demodate. Crucea morbida nu are ce sa caute aici… Imaginea din dreapta este mult mai buna. Mesajul este clar, fonturile sunt ok si compozitia este buna.

Less is more. Întotdeauna! Un design aglomerat, cu prea multe efecte pe imagini sau pe text, nu face altceva decât să strice compoziția facând-o să pară demodată. La fel ca în industria fashion, și în designul grafic puntem vorbi despre tentințe, actualitate, modă. Un research înaintea conceperii oricărui proiect este esențial, dar ține cont că nu orice e la modă se poate aplica oricărui produs sau brand.

În încheiere, nu uita că a greși e omenește. Se întâmplă și e în regulă. Doar exersând și învățând poți deveni un designer grafic mai bun, capabil să își corecteze greșelile.


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.