Freelancer: În rând cu lumea sau un pierde-vară?

De fiecare dată când sunt întrebată cu ce mă ocup, trag aer în piept și îmi caut cuvintele. Asta pentru că nu mulți sunt familiarizați cu domeniul în care îmi desfășor activitatea. Și este firesc să fie așa. Sunt designer grafic freelancer. Adică, încerc să combin texte și imagini care transpun o poveste, o idee sau o viziune, într-o formă vizuală captivantă. Sunt un pictor de pixeli și viața mea este ca o călătorie plină de provocări și de experiențe în care haosul organizat domină, iar super-puterile Photoshopului sau ale Illustratorului devin realitate. Dacă privirile sunt încă întrebătoare, scurtez răspunsul: sunt designer grafic și lucrez pe cont propriu, de acasă sau de unde am chef și când am inspirație. În cazul acesta, interlocutorii mei trag două concluzii:

  • 1/ ”Asta freacă menta toată ziua. Ar trebui să își ia și ea un job adevărat și să intre în rând cu lumea”.
  • 2/ ”Asta are firma ei, e bogată.”

1/ ”Asta freacă menta toată ziua. Ar trebui să își ia și ea un job adevărat și să intre în rând cu lumea”.

Chiar dacă la ultimul job, unde ”eram în rând cu lumea” a fost cea mai faină experiență dintre toți anii de activitate, totuși, simțeam că vreau mai mult și că nu voi putea evolua așa cum îmi doream, decât pe cont propriu. În general, ca angajat, nu mă puteam manifesta în mod autentic și nu reușeam să îmi găsesc echilibrul dintre viața personală și cea profesională.

Deși există beneficii incontestabile în a avea statutul de angajat (printre care venitul stabil și fix), există anumite constrângeri care pot limita libertatea creativă și autonomia. În primul rând, șansele de a-ți dezvolta portofoliul de proiecte diverse sunt limitate. De-a lungul timpului am lucrat pentru branduri mari, de renume, dar acele proiecte au rămas în portofoliul agențiilor unde eram angajată. Totodată, ca angajat, aveam sarcini care nu-mi stimulau creativitatea sau care nu se potriveau cu interesele mele.

Un alt mare avantaj pe care îl ai când lucrezi pe cont propriu: libertatea – moneda de schimb în viața freelancerilor. Pentru mine acesta a fost motivația principală: că am putut să fiu cât mai mult timp lângă familie, să nu pierd nimic din dezvoltarea copilului meu, să îi fiu alături de fiecare dată când a avut cea mai mare nevoie de mine (nu știu ce angajator ar da liber din 2 în 2 săptămâni când ia copilul toate virozele din colectivitate).

Ca angajat, trebuie să respecți un program de lucru fix și stabil, cu deadline-uri stricte, iar asta presupune să lucrezi la proiecte care nu îți plac și în momente când nu te simți bine. Este adevărat că și atunci când lucrezi pe cont propriu ai termene limită. Eu întotdeauna le-am respectat cu sfințenie, chiar dacă asta a presupus să muncesc și 10-11 ore pe zi.

Un alt aspect dificil de care m-am lovit ca angajat full time a fost lipsa flexibilității în organizarea timpului și orarul rigid.. Nu în fiecare zi de la ora 9 ești creativ. Sunt momente în care pornesc mai greu dimineața și zile în care mă trezește creativitatea de sar peste micul dejun ca să pun în aplicare ideea mea. Ca graphic designer freelancer pot face asta căci o muncă atât de creativă presupune o anumită stare de spirit și un nivel ridicat de inspirație.

Ca freelancer poți lucra de acasă, de pe malul mării sau din celălalt capăt al lumii. Totodată, câștigi cel puțin două ore în fiecare zi, scutind drumul către și de la birou. Îți poți personaliza mediul în care lucrezi, astfel încât creativitatea să curgă liber și să fii productiv în propriul ritm. După ce ai acumulat ceva experiență, ai posibilitatea să îți alegi proiectele care te inspiră și să lucrezi cu clienți/colaboratori cu care împărtășești aceleași viziuni și valori.

Ca angajat vei lucra sub conducerea unui manager, și asta înseamnă că nu ai întotdeauna control total asupra direcției și aspectului final al proiectelor la care lucrezi. Pot exista restricții sau modificări impuse ulterior, cu care tu nu ești de acord, dar la care trebuie să te supui.

Ca graphic designer freelancer ai posibilitatea să îți construiești propriul brand, fiind responsabil de propria ta creștere și evoluție. Totodată, ai șansa de a colabora cu clienți din toată lumea și de a învăța despre cultura și valorile lor. Vei lucra la proiecte diverse și ți se vor deschide uși către o varietate de domenii.

Încă din 2008, când eram studentă în anul doi la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, mi-am găsit câteva proiecte remote (pentru care am lucrat gratis) și chiar un job part time de la distanță ca web designer. Pe atunci nu era freelancingul atât de popular cum este azi, dar pentru mine a fost drumul pe care mi-am dorit să merg. Totuși, ca să acumulez experiență, m-am și angajat în domeniu, considerând acesta un pas obligatoriu pentru a reuși pe cont propriu.

Freelancingul este un stil de viață plin de provocări și experiențe. Dar cea mai mare provocare o reprezintă aspectele financiare.

2/ ”Asta are firma ei, e bogată.”

Din punct de vedere financiar lunile nu seamănă deloc între ele. Sunt perioade în care câștigi foarte bine și perioade când vei încasa mai puțini bani sau chiar deloc, de aceea este important să ai o abordare strategică. Proiectele variază de la o lună la alta și va trebui să îți planifici bugetul în consecință, ideal să ai un fond de rezervă.

Pentru mine, cea mai mare provocare a fost să stabilesc prețul corect pentru efortul depus. Este importantă o analiză a pieței și o înțelegere cât mai clară a ceea ce își doresc clienții tăi dar și cât sunt ei dispuși să plătească pentru serviciile tale. Trebuie să iei în calcul nu doar costurile tale de operare și de trai, ci și valoarea pe care o aduci produselor clientului tău.

În altă ordine de idei, trebuie să iei în calcul și faptul că vei fi responsabil de administrarea propriilor taxe și impozite. Aici poți cere ajutorul unui contabil sau poți învăța pe cont propriu cum decurg lucrurile. Azi există tot felul de aplicații care îți ușurează munca.

Un pont dacă vrei, de fiecare dată când încasezi banii pentru serviciile prestate, oricât de tentant ar fi să îi folosești pe toți că te gândești că ai timp un an să aduni alții (când ai de plătit impozitul), fă totuși un calcul și păstrează pe cardul de firmă suma datorată pentru impozit. Am pățit de multe ori asta și e mai dificil să aduni toți banii deodată când bat taxele la ușă.

Apoi, responsabilitatea pentru gestionarea contractelor îți revine de asemenea. Realizarea unor contracte clare și solide te va ajuta să rămâi protejat de lege și să-ți asiguri plata serviciilor prestate. Știu, la început vei fi tentat să ignori acest aspect dar din experiență îți spun că un client serios niciodată nu se va feri să lucreze legal cu tine. Oricum, cu timpul vei ”mirosi” din prima seriozitatea colaboratorilor tăi și sfatul meu este să îți asculți instinctul pentru că niciodată nu înșeală.

Un alt aspect important, poate cel mai important, este dezvoltarea și menținerea unei rețele solide de clienți. Trebuie să știi unde să îi cauți (am scris aici cum îți poți găsi clienți) și cum să păstrezi o relație de încredere cu ei. Dacă lucrurile decurg bine și îți dai tot interesul să livrezi servicii de calitate, cu siguranță vei avea șanse mari să obții recomandări și să atragi proiecte noi.

În concluzie, deși viața unui freelancer este plină de provocări din punct de vedere financiar, cu o abordare strategică și o atitudine proactivă îți poți construi o carieră de succes și poți avea un venit stabil.

Tu ce preferi? Să lucrezi pe cont propriu sau să ai statutul de angajat? Care este motivul principal ce te-a determinat să alegi acest drum?


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

8 comentarii

  1. Buna! Am fost si angajata la alte firme, acum sunt freelancer la firma mea. Erau parti care imi placeau si la a fi angajata si a merge la un loc de munca dar si parti care nu imi placeau. Imi placea ca aveam un scop sa ies din casa, sa ma imbrac frumos, uneori era ok atmosfera la locul de munca, imi placea venitul stabil, ca era de lucru constant, nu imi placea tensiunea, stresul care mi-l dadeau unii colegi 😦 Acum ca freelancer, imi place libertatea de a-mi organiza timpul, pot sa si lucrez si sa imi vad de casa si copil, nu imi place lipsa stabilitatii financiare, o luna e buna alta poate sa nu fie la fel de buna 😦 , ca nu am constant de lucru, ca trebuie sa ma zbat destul de mult ca sa gasesc de lucru, eu aplic la joburi pe platforma upwork. E destul de complicat. Am incercat sa gasesc un job part-time ca angajata, eventual remote dar nu am reusit. Daca esti cunoscuta ca grafician, ai mai multi clienti pe termen lung, poate e mai usor, altfel, destul de greu. Am incercat la un moment dat sa fac un mic magazin cu merchendise cu design facut de mine, dar nici aceea nu a functionat din lipsa de vizibilitate, nu am stiut cum sa il promovez bine, dar pentru alti graficieni, ideea magazinului functioneaza bine. Nu am inteles clar cat de bine e la tine, dar iti doresc mult succes!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sigur că aș alege să fac ceea ce îmi place, în mod indeendent. Ba sunt convinsă că sunt foarte multe avantaje atunci când pasiunea poate fi folosită din plin, în mod util și eficient.
    Succes!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.