Când totul îți merge pe dos…

Când lucrurile nu se așează așa cum ne dorim, când totul merge pe dos, mulți dintre noi cădem în capcana ”autocompătimirii”, capcană din care ne va fi foarte greu să ieșim. După o dezamagire mare ajungi să crezi că nimic din ce ți se întâmplă nu este așa cum ar trebui să fie. Nu ai avut niciodată senzația că un rău nu vine niciodată singur? Dar te-ai gândit cum ar fi ca, atunci când totul merge prost, să îți schimbi perspectiva? Eu am testat asta pe pielea mea și am reușit (în mare) să iau lucrurile ca atare și să văd în orice eveniment neplăcut o motivație de a merge mai departe și de a evolua.

Nu putem controla mai nimic din ce ni se întâmplă în viață, cu excepția tâmpeniilor pe care le facem în mod voit și a alegerilor stupide pe care le regretăm apoi. Grijile ni le inventăm singuri. Oh, am o experiență vastă din punctul ăsta de vedere. În perioada în care am suferit de anxietate, grijile erau la ordinea zilei și mă concentram pe ele mai mult decât mă concentram asupra prezentului. Tot timpul anticipam viitorul sau mă legam de trecut uitând să trăiesc momentul. O prostie! Căzusem în capcana despre care vorbeam mai sus și orice întâmplare mai neplăcută mi se părea că vine intenționat să mă pună la pamânt. Nu mi-a fost ușor să îmi schimb perspectiva însă acum conștientizez că orice vine în viață, este un examen de autocunoaștere și de evoluție sufletească.

Unul dintre cele mai mari obstacole de care ne putem împiedica atunci când totul merge pe dos este nevoia aia nejustificată de a controla totul de parcă noi am creat Universul și gata, putem schimba lucrurile după bunul plac. Renunțând la dorința de control și acceptând faptul că trebuie să ne adaptăm la circumstanțe, este o cale sigură spre o vedere mai amplă și o perspectivă pozitivă. Știu bla bla-urile astea cu gândirea pozitivă, știu că au devenit clișeu, însă chiar așa este. Încearcă măcar o dată să te detașezi de un lucru negativ din viața ta și vei simți o diferență uriașă în starea ta interioară. Pe mine m-a ajutat muzica. Nu orice muzică, muzica accea de calmare și concentrare, care folosește unde Alfa.

Atunci când totul merge prost avem tendința de a ne face că nu vedem, de a refuza ce se întâmplă, de a ne preface că am uitat. Trebuie să acceptăm aceste emoții, să încercăm să le înțelegem și să le exprimăm în mod sănătos. Nu e musai să trecem singuri prin suferințe dacă nu vrem sau nu putem, sunt oameni avizați sau prieteni care ne pot ajuta, însă trebuie să trecem prin ele, să le lăsăm să se desfășoare, să plângem și să stăm cu noi. Uite, o mare oportunitate de a te cunoaște mai bine. Să stai cu tine, să te aduni, să te cunoști, să vezi cine ești TU. Când lucrurile merg așa cum vrei uiți de latura asta a ta. Nu te mai descoperi, nu mai lucrezi la tine. Când suferi, te aduni, înveți ceva nou, îți observi defectele. Apropo de suferințe, îmi place vorba tatălui meu ” Durerile fizice sau sufletești te fac să simți că ești om, nu plantă”.

Atunci când totul e pe dos întoarce tu totul pe față prin schimbarea modului în care gândești. Și modul în care gândești se va schimba atunci când vei lua o pauză de la toate lucrurile superficiale și te vei îndrepta spre interior. Când totul pare să nu meargă bine și greutățile sau suferințele ne copleșesc, este important să ne amintim că suntem mai puternici decât credem și că ce ni se întâmplă este doar începutul unei vieți mai bune. Ne naștem plângând și renaștem după fiecare plâns.


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.