Magazinul online – o metodă simplă să îți vinzi creațiile (P)

Încă din copilărie, mulți dintre noi ne-am schițat imaginar viitorul. Unii visam să ajungem medici, alții să devenim artiști, profesori, scriitori sau chiar să ne deschidem o afacere și să vindem propriile produse. Unii am reușit să ne îndeplinim dorințele în timp ce alții încă ne temem să riscăm… Dar, așa cum spunea Eddie Rickenbacker, curajul face ce ție îți este frică să faci. Nu poate exista curaj decât dacă ești speriat .

De curând am găsit o scrisoare prăfuită de timp. Era ascunsă într-o carte cu miros de vechi, o carte de limba română pe care eu am studiat-o cu pasiune la acea vreme. Aveam 10 ani și îmi promiteam mie, celei de acum, că voi deveni un bun designer grafic, că nu voi renunța niciodată la pasiunea pentru scris, la artă și la tot ce înseamnă ea. De atunci au trecut 23 de ani și, chiar dacă în acele timpuri dorințele poate păreau naive, totuși ele mi s-au îndeplinit tocmai pentru că, prin muncă, am luptat să le transform din schiță în tablou. Am urmat un liceu și o facultate de arte, mi-am făcut un blog și curaj de a renunța la un job full time în favoarea unui tip de muncă ce se potrivește perfect cu stilul meu de viață: freelancingul.

Freelancingul, deși nu este pentru toți, cred că este viitorul multora dintre noi. Să lucrăm online, pe cont propriu, nu înseamnă doar multă muncă și bătaie de cap, ci presupune și a avea șansa de a ne gestiona timpul mult mai bine, astfel încât să nu pierdem niciodată momentele importante din familie.

Munca online nu înseamnă că e musai să stai lipit de un laptop, așa cum mă contraziceam cu o prietenă. Crearea unui magazin online și vânzarea propriilor produse, de exemplu, este una dintre cele mai bune oportunități de afacericare îți oferă beneficii majore.

Pasul cel mai greu este la început, dar perseverând vei avea doar de câștigat. În funcție de produsele pe care le vinzi, ai putea să beneficiezi chiar și de venituri pasive. Adică te duci să faci plajă în timp ce îți intră bani în cont.

Online poți să vinzi orice, dar crearea unui produs original îți va aduce și mai mult succes. Poți să vinzi tablouri, cursuri, cărți, ilustrații, invitații, diverse printuri, tricouri, obiecte personalizate, cosmetice hand-made, accesorii, păpuși hand-made sau orice crezi că va cuceri potențialii tăi clienți. Pentru a ajunge să îți vinzi produsul online ai nevoie să parcurgi următorii pași:

1. Creezi produsul

Conceperea și vânzarea online a propriului produs este interesantă și provocatoare. Drumul pe care îl vei parcurge în crearea lui nu va fi ușor, dar la capăt te așteaptă acel sentiment de împlinire și de bucurie când vei observa că oamenii cumpără de la tine, că le este util și că apreciază ceea ce vinzi.

2. Testeazi piața

Testarea pieței trebuie să înceapă de acasă, cu familia, prietenii, cunoștințele. Oferă-le produsul, prezintă-l exact așa cum este și cere-le opinia. Întreabă-i dacă și ce poți să îmbunătățești și mergi mai departe doar în cazul în care feedback-ul este unul pozitiv.

3. Afli unde/ cine sunt potențialii clienți

Fă un research și învață totul despre potențialii tăi clienți: cine sunt, pe ce preferă să cheltuie banii, unde locuiesc, ce așteptări au de la un astfel de produs, pe ce fel de rețele sociale își petrec cel mai des timpul, ce venituri au.

4. Îți faci un plan de afaceri

Deși sunt fondatori care și-au pus pe picioare afacerile fără un plan pe care să îl urmeze, totuși, șansele sunt mari ca la un moment dat să dea greș. Cred că un plan de afaceri excelent face diferența dintre succes și eșec.

5. Lansezi propriul magazin online

Alege o platformă online care îți oferă, pe lângă template-uri și hosting, posibilitatea să îți faci un site exact așa cum dorești, ușor de implementat și de gestionat. Nu este nevoie să apelezi la un specialist, ți-l poți crea chiar tu cu o investiție minimă de bani și de timp. Avantajele pe care ți le oferă propriul tău magazin online sunt nenumărate și beneficiile majore nu sunt doar ale tale ci și ale clienților tăi. (vezi infograficul de mai jos)

Lansează-ți acum propriul magazinul online și promovează-l pe rețelele de socializare, acolo unde ai găsit potențialii clienți despre care vorbeam la punctul 3. Bucură-te de câștiguri și dă-mi de veste despre reușitele tale. Promit că voi face la fel când vor fi gata produsele pe care doresc de ceva vreme să le vând.


Descoperă mai multe la Un blog colorat

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

16 comentarii

Lasă un răspuns către Carmen Alexa Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.